Iranul avertizează SUA cu o reacţie mai puternică dacă îi violează din nou frontierele

Iranul a avertizat joi Statele Unite asupra violării frontierelor sale, preşedintele parlamentului Ali Larijani ameninţând cu o reacţie mai puternică, la o săptămână după ce Teheranul a doborât o dronă americană, fapt ce a exacerbat tensiunile între cele două ţări, relatează Reuters, preluat de AGERPRES.
"Doborârea dronei lor a fost o experienţă bună pentru ei pentru a evita orice agresiune împotriva frontierelor noastre", a declarat Larijani citat de agenţia semioficială de presă Tasnim.
"Reacţia Iranului va fi mai puternică dacă ei vor repeta greşeala de a ne viola frontierele", a subliniat el.
Iranul a declarat că aparatul american fără pilot a intrat în spaţiul său aerian, ceea ce Washingtonul a negat. Ca represalii, preşedintele american Donald Trump a ordonat raiduri aeriene, dar le-a amânat în ultimul moment, declarând mai târziu că prea mulţi oameni ar fi murit.