Iranul transmite că îngrijorarea internaţională vizând procesul de îmbogăţire a uraniului metalic este inutilă
Decizia Iranului de a produce uraniu metalic îmbogăţit cu o puritate de 20% vizează exclusiv scopuri paşnice, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al ministerului iranian de externe, adăugând că Teheranul va reveni asupra etapelor nucleare imediat ce sancţiunile SUA vor fi ridicate, transmite Reuters, preluat de AGERPRES.
"Contrar afirmaţiilor Statelor Unite şi puterilor europene ... această măsură vizează doar scopuri paşnice şi este utilizată la reactorul de cercetare de la Teheran", a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Saeed Khatibzadeh, potrivit presei de stat iraniene.
AIEA a anunţat marţi că Iranul a început procesul de producere a uraniului metalic îmbogăţit. Teheranul a precizat că a informat agenţia onusiană cu privire la această decizie.
Decizia Iranului a atras critici din partea SUA şi a celor trei puteri europene (Franţa, Germania, Marea Britanie) care poartă discuţii cu partea iraniană de la începutul lunii aprilie pentru a reînvia acordul nuclear internaţional din 2015 din care Washingtonul a ieşit în 2018, la iniţiativa fostului preşedintele Donald Trump, şi care a determinat Teheranul să renunţe treptat la respectarea prevederilor acestuia.
"Această măsură nu contrazice obligaţiile Iranului de neproliferare şi de salvgardare conform acordului din 2015 ... iar Teheranul este pregătit să revină asupra paşilor făcuţi atunci când sancţiunile vor fi ridicate", a spus Khatibzadeh.
Oficialii americani şi europeni au avertizat marţi că decizia Iranului riscă să complice şi chiar să submineze discuţiile indirecte SUA-Iran ce urmăresc revenirea Teheranului şi a Washingtonului la respectarea deplină a pactului nuclear internaţional.
Anul acesta, Iranul a produs deja o cantitate redusă de uraniu metalic, care nu a fost îmbogăţit. Aceasta constitue o încălcare a acordului, ale cărui prevederi interzic orice activitate cu uraniu metalic, deoarece acesta poate fi folosit în obţinerea de bombe nucleare. Iranul a negat întotdeauna că urmăreşte să se doteze cu arme nucleare.