Irlanda: Sinn Fein cere să intre în guvern după ”revoluţia” electorală; premierul Varadkar refuză colaborarea

Partidul naţionalist irlandez de stânga Sinn Fein a cerut duminică să fie cooptat în viitorul guvern, după ce la alegerile legislative desfăşurate sâmbătă a ajuns umăr la umăr cu celelalte două principale partide irlandeze, un succes electoral obţinut cu ajutorul voturilor tinerilor şi ale persoanelor care nu au profitat de pe urma creşterii economice, relatează agenţiile Reuters, AFP şi EFE, preluat de AGERPRES.
Un sondaj la ieşirea de la urne plasează Sinn Fein pe primul loc, cu circa 24% din voturi, în faţa partidului de centru-dreapta aflat la putere Fine Gael şi a formaţiunii tot de centru-dreapta, dar aflată în opoziţie, Fianna Fail, în timp ce într-un alt sondaj toate cele trei formaţiuni apar cu procente de puţin peste 22%.
Din cauza sistemului de vot complex, rezultatele definitive ar putea fi cunoscute abia peste câteva zile, dar Sinn Fein, considerat în trecut ramura politică a fostei Armate Republicane Irlandeze (IRA), aproape şi-a dublat procentele faţă de ultimul scrutin desfăşurat cu patru ani în urmă. Însă la împărţirea celor 160 de mandate ale legislativului ar putea ajunge în urma cel puţin a unuia din celelalte două mari partide, întrucât Sinn Fein a avut un număr mai mic de candidaţi.
Preşedinta acestei formaţiuni, Mary Lou McDonald, a descris alegerile de sâmbătă drept o ''revoluţie'' la urne. ''Este cu siguranţă un scrutin istoric (...) El schimbă forma şi modelul politicii irlandeze. Este doar începutul'', a spus ea în faţa susţinătorilor Sinn Fein, cerând totodată intrarea în viitorul guvern. ''Nu accept excluderea ori discuţiile despre excluderea partidului nostru, un partid care acum reprezintă un sfert din electorat'', a indicat Mary Lou McDonald.
Însă premierul în exerciţiu Leo Varadkar a estimat că o coaliţie între partidul său de centru-dreapta Fine Gael şi naţionaliştii din Sinn Fein nu este o opţiune, întrucât cele două partide au politici ''incompatibile'', dar s-a declarat dispus să negocieze cu alte partide. În schimb, liderul Fianna Fail, Micheal Martin, a avut o poziţie mai nuanţată.
Presa irlandeză subliniază că avansul partidului naţionalist care militează pentru reunificarea Irlandei cu provincia britanică Irlanda de Nord schimbă întreg peisajul politic irlandez, care până în prezent a fost dominat de cele două mari partide de centru-dreapta care au guvernat succesiv sau în cadrul unor coaliţii. Mai mult, acest rezultat vine în contextul unei evoluţii economice bune a Irlandei sub conducerea premierului Leo Varadkar, cel care s-a remarcat în plus pentru modul în care a contribuit la negocierea Brexitului între UE şi Regatul Unit, evitând reapariţia unei ''frontiere dure'' între Irlanda şi Irlanda de Nord.
În lipsa unei majorităţi clare, partidele irlandeze vor trebui să negocieze formarea unei coaliţii, proces în care partidele mici şi independenţii ar putea juca un rol decisiv.
Sursa: www.agerpres.ro