Italia: Paolo Gentiloni anunță componența noului guvern
Noul premier italian, Paolo Gentiloni, a anunțat luni seară componența guvernului său în care vor fi prezenți mai mulți membri ai cabinetului precedent, printre care ministrul finanțelor, Pier Carlo Padoan, relatează AFP, preluat de AGERPRES.
Paolo Gentiloni, care a ocupat funcția de ministru de externe în guvernul condus de Matteo Renzi, a precizat că succesorul său în fruntea diplomației italiene va fi Angelino Alfano, actualul ministru de interne și fost colaborator apropiat al lui Silvio Berlusconi.