Italia: Preşedintele Mattarella acordă un termen suplimentar partidelor pentru rezolvarea crizei, reluând consultările marţi
Preşedintele italian Sergio Mattarella a acordat un termen suplimentar partidelor politice pentru a rezolva criza guvernamentală, dar a insistat că doreşte o decizie rapidă, transmit DPA şi AFP, preluat de AGERPRES.
'Criza trebuie rezolvată cu o decizie clară şi într-un timp scurt' a declarat preşedintele Mattarella, după consultările purtate în ultimele două zile cu formaţiunile politice.
Mattarella a mai spus că va ţine noi consultări marţi, după care va 'trage concluziile şi va lua deciziile necesare' .
El a subliniat că singura posibilitate este 'un guvern care să obţină votul de încredere (al parlamentului) pe baza unui program'.
Sergio Mattarella a acceptat marţi seara demisia premierului Giuseppe Conte şi a început miercuri consultări politice pentru a stabili dacă este posibil să se formeze un nou guvern sau dacă va trebui să dizolve parlamentul şi să convoace alegeri parlamentare anticipate.
Liderul Mişcării 5 Stele (M5S, antisistem), Luigi di Maio, s-a declarat joi pregătit să negocieze crearea unei "majorităţi solide" în parlament, fără să precizeze cu care formaţiuni politice discută, după întâlnirea cu preşedintele italian.
M5S, componentă a defunctei coaliţii la putere în Italia, lucrează pentru a da ţării un nou guvern şi pentru a evita alegerile anticipate, a subliniat Luigi Di Maio.
M5S a angajat discuţii cu Partidul Democrat (PD, centru-stânga) şi încearcă să formeze un nou guvern de coaliţie după destrămarea alianţei sale cu Liga (de extremă dreaptă), ceea ce a dus la demisia premierului Giuseppe Conte.
Fostul său partener de coaliţie, Matteo Salvini, a lăsat de asemenea uşa deschisă pentru o posibilă reconciliere cu M5S şi refacerea coaliţiei.
Salvini, liderul Ligii, a declarat joi că este gata să facă pace cu fostul partener de coaliţie, Mişcarea 5 Stele, dacă aceasta ar adopta o atitudine mai constructivă faţă de formaţiunea sa.