ITINERARII TURISTICE Excursie pe mitica Route 66, care traversează inima Americii și a inspirat muzicieni, cineaști și scriitori

Route 66 este chintesența șoselelor americane. Nici un alt drum nu a captat imaginația și esența spiritului american și nu a dat naștere la atâtea mituri așa cum a făcut această primă autostradă, în felul ei, din Statele Unite ale Americii, informează AGERPRES.

Cu o chitară în mână, stă la intersecția dintre Kinsley Avenue și Second Street, în Winslow, un oraș din nord-estul statului Arizona, parcă pentru totdeauna. Statuia, amplasată înaintea fațadei false a unui magazin universal, în vitrinele căruia se oglindește o camionetă roșie — și ea falsă — îl reprezintă pe Jackson Browne, autorul piesei ''Take It Easy'', primul single al Eagles. Văzând-o, nu te poți abține să nu fredonezi versurile celebrei melodii, scrie Le Figaro, care amintește că, printre alte monumente ale culturii populare nord-americane, statuia întruchipează acest mit inoxidabil al șoselei Route 66, timp de nouăzeci de ani sursă de inspirație pentru muzicieni, scriitori și pribegi de toate felurile.

''Well, I'm standing on a corner in Winslow, Arizona / Such a fine sight to see / It's a girl, my Lord'', spune cântecul, iar ritmul dă aripi unui Ford Mustang și-l trezește la viață pentru a o lua pe drumul infinit, ce se întinde ca o panglică lungă de asfalt și traversează peisaje la fel de mărețe precum America.

La picioarele statuii cântărețului, fanii depun flori și lumânări, se fotografiază și se sărută, înainte de a se avânta într-un butic de suveniruri care difuzează Eagles de-a lungul zilei. Dar oare știu ei că totul e doar un mit? Că, în realitate, Jackson Browne a scris ''Take It Easy'' într-un restaurant din lanțul ''Der Wienerschnitzel'' din Flagstaff, aflat mai departe spre vest, iar legenda spune că fata din cântec nu ar fi condus o camionetă Ford, ci un Datsun?

Între Parcul Național Pădurea Pietrificată, la nord-est, și podul Topock de deasupra fluviului Colorado, la sud-est, călătoriți în spațiu și în timp pe ceea ce este șoseaua Route 66 din Arizona. O ocazie de a deschide valiza cu amintiri din vremea Vestului Sălbatic, a căutătorilor de aur, a cowboy-lor, a indienilor, a anilor 1950-1960 din Statele Unite, de a călări un Harley-Davidson și de a conduce o decapotabilă, sub un soare arzător 325 de zile pe an.

Comandați un hamburger, cartofi prăjiți și o Coca-Cola într-un restaurant care amintește de succesul lui Elvis Presley, al lui Marilyn Monroe și al lui Chuck Berry. Pălăvrăgiți cu un Navajo, un Hopi sau cu un Hualapai, mândri să-și împărtășească bogăția culturală. Faceți popas într-o benzinărie amenajată ca o oază în miniatură sau ca o capcană pentru turiștii amatori de kitsch. Vă petreceți noaptea într-un motel cu neoane strălucitoare... Vă aflați pe șoseaua cu două benzi ce duce la Marele Canion și care trece pe lângă Monument Valley și hollywoodianul Disneyland.

Fără acest fior de libertate, fără această adiere de nostalgie, această dorință de a trăi, ar mai fi putut rămâne Route 66, care este în mare parte abandonată sau trunchiată, în centrul atenției americanilor timp de nouăzeci de ani cât au trecut de la inaugurarea sa? I-ar mai putea fascina pe europeni, pe chinezi, pe japonezi, pe brazilieni sau pe neozeelandezi?

La Winslow, Route 66 a renăscut odată cu ''Take It Easy'' și La Posada, ultimul dintre hotelurile construite de Fred Harvey Company în sud-vestul Americii, de-a lungul liniilor de cale ferată din rețeaua Santa Fe. Mary Colter, artistă a luminii, a culorilor și a materialelor, și l-a imaginat, în 1930, drept o ''hacienda espagnole''. Datorită ''artei de trăi'' adusă de Fred Harvey Company care, în premieră, a introdus argintăria, porțelanul, cristalul și dantela în locuințele fermecătoare, La Posada a găzduit personalități precum Harrison Ford, Kate Hudson, Frank Sinatra, Albert Einstein, Shirley Temple, Gary Cooper, John Wayne...

În Parcul Național Pădurea Pietrificată, la 93 de kilometri spre est, Route 66 dispare sub buruieni. Câțiva stâlpi de telefonie, caroseria ruginită a unui Studebaker din 1932 și hanul Painted Desert, construit la începutul anilor '20, amintesc de faptul că șoseaua cu două benzi a trecut pe aici între anii 1926 și 1958. ''Noi păstrăm prețioasele chei ale camerelor hotelului, mărgele, cutii de conserve, sticle returnabile și bigudiuri găsite în fostele zone de picnic'', povestește arheologul Bill Reitze. ''Obiectele sunt mărturii ale călătoriilor și vacanțelor milioanelor de americani care au descoperit Route 66'', mai spune acesta.

La scara timpului, printre miile de arbori pietrificați, aceste obiecte par insignifiante în acest loc ce datează de acum 225 de milioane de ani, când apele pline cu siliciu s-au infiltrat în rădăcinile copacilor și s-au cristalizat în cuarț alb cu tente mov sau gri.

Sub un cer imens, de un albastru spumos, dorința de explorare a altor universuri câștigă. Înapoi pe drum, pe acest faimos Route 66, a cărui poveste datează din 1857, odată cu expediția locotenentului Edward Beale și a caravanei sale de dromaderi. El a dorit să traseze o cale de acces către California, de-a lungul paralelei 35. La 11 iulie 1916, președintele Woodrow Wilson a semnat legea de creare a unei rețele de drumuri moderne. În 1925, noile rute est-vest au fost numerotate cu cifre pare; celor nord-sud le-au fost atribuite cifre impare.

Numită inițial U.S. 60, șoseaua dintre Chicago și Los Angeles a devenit U.S. 66, la 11 noiembrie 1926. Aceasta lega Marile Lacuri de Coasta Pacificului și Illinois de California, trecând prin Missouri, Arkansas, Oklahoma, Texas, New Mexico și Arizona.

Mii de bărbați, femei și copii au luat calea Route 66 fugind de criza de economică din 1929 și apoi de ''Dust Bowl'', seceta teribilă și furtunile de praf care au devastat nenumărate ferme. Sperau la un viitor mai bun, dar în altă parte. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, pe U.S. 66 au fost transporatate trupe și echipamente militare. Treptat, Vestul Sălbatic, peisajele sale, stilul de viață tipic și zonele comerciale, de la cele mai banale până la cele mai exotice, au căpătat statutul de legendă.

Bobby Troup, actor, compozitor și cântăreț, a căzut și el pradă magiei U.S. 66. Pe drumul prin California a scris ''Get Your Kicks on Route 66'', o piesă ce enumeră orașele pe care șoseaua le traversează: Saint-Louis, Oklahoma City, Amarillo, Gallup, Flagstaff, Kingman... Nat King Cole a înregistrat cântecul în 1946. Apoi, americanii nu au mai făcut referire la acest drum drept U.S. 66; ei i-au spus, simplu, 66 — drumul și-a câștigat titlul de noblețe.

Trecutul său se păstrează. În special la Holbrook, în Joe & Aggie's Cafe. Un local ținut de Sharlene, nepoata fondatorului care a dat numele acestui loc. În bucătăria din spate, în aroma fripturilor, ea prepară specialitățile casei: sos mexican cu ardei roșu sau verde și chipsuri cu brânză. Toate acestea au fost servite, de-a lungul timpului, timp de două-trei generații, de cowboy cu haine tocite și de motocicliști tatuați. ''Nimic nu s-a schimbat'', se mândrește proprietara. Cu excepția frecvenței. ''Nu mai trăim în zilele în care bunicii mei măturau zi de zi tone de praf depuse de miile de autoturisme și de camioane aflate în tranzit!''.

Anii '50, când creșterea traficului i-a adus șoselei porecla de ''Bloody 66'', au apus. Administrația Roosevelt a realizat un studiu privind o rețea de autostrăzi interstatale finanțat de guvernul federal, rapid, direct și gratuit. În 1956, construcția sistemului interstatal de autostrăzi (Interstate Highway System) a devenit prioritatea președintelui Dwight Eisenhower. Interstate 40 (în prezent numită I-40), care ocolește orașele și satele, a adus sfârșitul Route 66. La 26 iunie 1985, celebrul drum este scos din uz și șters de pe hartă. Devenise posibil să ajungi de la Chicago la Los Angeles — aflate la o distanță de 3.485 de kilometri — fără să părăsești Interstates, în doar trei sau patru zile!

La Seligman, Angel Delgadillo, în vârstă de 89 de ani, fost bărbier, nu uită această dată. ''Drumul care în copilăria mea desena noaptea oameni și lumini pe pereții camerei mele; drumul care m-a făcut să trăiesc și să prosper în micul meu salon nu trebuia să moară'', protestează el. ''A fost lumina nopților mele, suflul vieții mele. Politica nu putea elimina, peste noapte, istoria transcontinentală a Statelor Unite!''. La 18 februarie 1987, pentru a valorifica nostalgia și pentru relansarea economică, el a creat, alături de alți 14 împătimiți, Asociația Route 66 în Arizona. ''Am vrut să continuăm să facem să bată inima drumului nostru cu două benzi'', a comentat acesta. Zece luni mai târziu, Arizona a botezat tronsonul Seligman-Kingman ''Historic Route 66''.

Între Flagstaff și Williams, Route 66 urcă până la 2.225 de metri, cel mai înalt punct din itinerariul său, și se fofilează prin cea mai mare pădure de pini Ponderosa din lume. ''Am mers prin frumusețea care mă înconjoară. Am mers prin frumusețea din spatele meu. Am mers prin frumusețea din fața mea. Am mers prin frumusețea care m-a transformat'', cântă indienii Navajo pentru a-și celebra țara. Monument Valley, sanctuar al acestui trib, o minune naturală, este la 300 kilometri nord de Flagstaff. Facem un ocol. Înțesată de pietre de nuanță ocru, presărată cu arbuști și salvie, îmbibată de spiritualitate, valea monumentelor este grandioasă. De neuitat.

În Flagstaff, Williams și Kingman, cele trei orașe-far ale Route 66 în Arizona, în care benzinăriile anilor '30 se transformă în borne de reîncărcare pentru mașinile electrice, își arată, în felul lor, istoria.

Flagstaff oscilează între case istorice bântuite și valuri de tineri fani ai ''Cars'', desenul animat lansat în 2006 care i-a făcut pe copii și pe adolescenți să se îndrăgostească de Route 66.

Williams rămâne orașul lui Bill Williams (1787-1849), ultima localitate din Statele Unite ocolită de I-40, la 13 octombrie 1984, și poarta de intrare în Marele Canion. Un loc plin de fresce, magazine și restaurante dedicate idolilor (Marilyn, Elvis, James Dean) și pepitelor de aur (și turcoaz).

Kingman este un adevărat muzeu în care se găsesc Shelby Welding Thunder 1968, Ford Crown Victoria 1955, Lincoln Capri 1953, Corvette și alte mașini ''musculoase'', adevărați bolizi propulsați de un motor supradimensionat. Autovehicule ''dream machines'', pe care familia Dunton le repară și le întreține din 1946. ''Route 66 a stimulat vânzările'', mărturisește Roy Dunton, în vârstă de 95 de ani. ''În special în anii '50-'60, când americanii se puteau lăuda că fabricau mașini care erau deasupra tuturor și mândria țării noastre!''.

Cum se descurcau aceste automobile pe curbele care urcă la Sitgreaves (1.082 de metri) în Black Mountains din Arizona? ''Pe vremea aceea, nimeni nu încerca să câștige timp, toată lumea trăia clipa'', își amintește Jim Hinckley, istoric specializat în Route 66.

Stâncile, platourile și grohotișul de nunanțe ocru-galben șofran lasă să se întrevadă intrarea în mina Gold Road. Deschisă la mijlocul anilor 1860 și închisă de mai multe ori, aceasta n-a fost niciodată abandonată. Ultima extracție: 203 kilograme de aur în 2015!

Câțiva dintre măgarii care au transportat odată solul aurifer încă rătăcesc la înălțimi, în Oatman (130 de locuitori). Turiștii au ocazia să urmărească, la intersecția cu drumul principal, cowboy purtând pălării din fetru și cizme din piele care își reglează conturile, într-o parodie western pusă în scenă în fața hotelului local. Construit în 1902, acesta nu mai găzduiește clienți, camerele, salonul și frizeria fiind transformate într-un mic muzeu. Dar nu contează! Acesta rămâne, pentru cinefili, hotelul în care Clark Gable și Carole Lombard și-au petrecut luna de miere.

Dar câtă lume știe că și acest lucru este un mit? La 29 martie 1939, în jurul orei 15.00, cele două vedete ale cinematografiei americane s-au căsătorit în biserica metodistă din Kingman, înainte de a sărbători evenimentul la Brunswick Hotel și de a se întoarce, prin Oatman, la Los Angeles unde au participat la o conferință de presă, la ora 20.00. O simplă estimare distanță — timp face imposibilă ipoteza lunii de miere.

Încă niște locuințe false, niște cactuși din loc în loc și Route 66 plonjează către podul arcuit de la Topock, deasupra fluviului și se îndreaptă spre California, pământul făgăduinței. Pe aici au trecut Tom Joad (Henry Fonda) și familia sa, în 1940, în ''Fructele mâniei'', filmul de John Ford inspirat din romanul lui John Steinbeck.

Aventura către vest, promisiunea libertății, loviturile sorții, visele, nostalgia... ''Route 66 îți dă dorul de ducă, de a o lua pe calea vieții'', spune Joe Powskey, membru al tribului Hualapai. ''Aici, între malurile fluviului Colorado și munții Spiritelor, natura ne amintește că lacurile, râurile, preeriile și animalele ne-au precedat și ne vor urma. Omul se află doar în trecere. Iar calea lui spre mândrie, demnitate, respect și speranță este lungă''.