Judecătorii ICCJ amână, pentru 13 martie, pronunțarea în dosarul ‘Gala Bute’

Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au amânat miercuri, pentru 13 martie, pronunțarea primei decizii în dosarul "Gala Bute", în care fostul deputat Elena Udrea este acuzată, printre altele, de luare de mită și abuz în serviciu, informează AGERPRES.
Ședința de judecată a durat mai bine de 10 ore, iar la final magistrații au anunțat că amână pronunțarea pentru data de 13 martie.
Elena Udrea a declarat, la ieșirea din sala de judecată, că nu a avut nicio ezitare în declarații de când a început această "nebunie".
"Mi-au trebuit și mie doi ani să văd că la ultima faptă nici măcar nu mai eram ministru când s-a întâmplat. (...) Am constatat și eu că, de fapt, la vremea aceea nu mai eram ministră. Nu poți să fii atât de disperat să acuzi un om încât să nu te uiți la un lucru esențial, dacă mai eram în măsură să săvârșesc presupusa faptă de încercare, tentativă, de a păcăli UE cu fonduri europene. (...) În cei doi ani de când a început această nebunie, nu am o singură ezitare în declarații. Lucrul pe care l-am spus de la început l-am spus permanent, cei care au mințit și-au schimbat de 100 de ori declarațiile. (...) Deci, sentimentul meu este un sentiment bun. Spuneam că m-am bucurat că este un complet format din femei pentru că, cel puțin în ultimii doi ani, am constatat că femeile sunt mai curajoase și mai puternice, cu excepții", a afirmat Elena Udrea.
Întrebată dacă i-a iertat pe cei care și-au recunoscut faptele în acest dosar, ea a răspuns afirmativ, precizând că și-ar dori ca aceștia să primească o pedeapsă cât mai mică și, dacă se poate, să nu ajungă la închisoare.
"Chiar și așa, în condițiile în care au săvârșit aceste fapte și le-au și recunoscut, mi-aș dori din suflet să primească o pedeapsă cât mai mică și, dacă se poate, fără să ajungă în închisoare. Deci, i-am iertat de mult. Pot să înțeleg slăbiciunile unor oameni, deși, știți cum e, unul toarnă pentru că are copii, altul toarnă că îi e frică să nu ajungă în închisoare, altul spune prostii și minte. Acum, noi, ăștia care nu avem nici copii și avem și onoare, ce să facem? Să ne asumăm toate acuzațiile mincinoase și să fim judecați și să suportăm consecințele faptelor celorlalți?", a spus Elena Udrea.
Înalta Curte de Casație și Justiție a avut miercuri ultimul termen în dosarul "Gala Bute", context în care procurorul de ședință a reiterat rechizitoriul, iar la final a cerut pedepse cu executare spre maximum și în limitele prevăzute de lege pentru Elena Udrea, Ion Ariton, Rudel Obreja, Tudor Breazu și Ștefan Lungu. În schimb, pentru Gheorghe Nastasia, Ana Maria Topoliceanu și Marius Botoroagă, procurorii au cerut pedepse cu executare dar reduse cu o treime, după ce aceștia și-au recunoscut vinovăția.
Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, a fost trimisă în judecată pe 21 aprilie 2015, fiind acuzată de săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită, abuz în serviciu și tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene.
Udrea a stat în arest preventiv în perioada 25 februarie — 7 mai 2015, după care a fost plasată în arest la domiciliu până la data de 16 iunie 2015.
În dosar au mai fost deferiți justiției fostul ministru al Economiei, Ion Ariton, fostul președinte al FRB, Rudel Obreja, Tudor Breazu — administratorul terenurilor de la Nana deținute de Elena Udrea, Ștefan Lungu — fost consilier al lui Udrea, Gheorghe Nastasia — fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Ana Maria Topoliceanu — fost director al Companiei Naționale de Investiții, Dragoș Marius Botoroagă — administratorul unei firme.
Tudor Breazu și Rudel Obreja sunt acuzați de complicitate la luare de mită, evaziune fiscală și spălare de bani; Gheorghe Nastasia — luare de mită, Ștefan Lungu — complicitate la dare de mită, Ana Maria Topoliceanu — luare de mită, Dragoș Marius Botoroagă — de dare de mită, Ion Ariton — participație improprie la abuz în serviciu și folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite.