Lia Olguța Vasilescu scapă de arestul la domiciliu

Curtea de Apel București a decis miercuri să revoce măsura arestului la domiciliu pentru primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, în dosarul în care aceasta este acuzată de procurorii DNA de luare de mită, informează AGERPRES.
Curtea de Apel București a admis miercuri contestația depusă de Lia Olguța Vasilescu la decizia Tribunalului București din 31 martie, prin care era plasată în arest la domiciliu.
Decizia este definitivă, astfel încât Lia Olguța Vasilescu va fi cercetată în libertate, fără să aibă nicio restricție.
Lia Olguța Vasilescu a fost reținută pe 30 martie de DNA, fiind apoi dusă la tribunal cu propunere de arestare preventivă. Tribunalul București a respins însă cererea procurorilor și a dispus arest la domiciliu, măsură revocată acum de Curtea de Apel București.
Potrivit DNA, Lia Olguța Vasilescu este acuzată de luare de mită (patru infracțiuni), folosirea autorității sau influenței în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (trei infracțiuni) și spălare de bani.
În același dosar, sunt cercetați sub control judiciar Radu Cosmin Preda, administratorul public al Craiovei, pentru două infracțiuni de complicitate la luare de mită, și Elena Daniela Popescu, reprezentant al unei asociații non-profit, pentru patru infracțiuni de complicitate la luare de mită.
"În cursul anului 2012, cu prilejul campaniei electorale pentru alegerea primarului municipiului Craiova, mai mulți oameni de afaceri au fost determinați de candidatul Lia Olguța Vasilescu, personal sau prin intermediul unor persoane din echipa de campanie, să efectueze diverse sponsorizări. În scopul obținerii acestor foloase, inculpata s-a folosit de influența pe care o avea asupra oamenilor de afaceri, în calitatea sa de vicepreședinte al organizației județene a unui partid politic", declară DNA.
Conform DNA, "donațiile", estimate la 135.907 euro, s-au concretizat atât în realizarea de materiale electorale, cât și pentru organizarea unor spectacole în susținerea campaniei inculpatei.
De asemenea, în anul 2014, Lia Olguța Vasilescu a pretins și primit de la mai mulți oameni de afaceri, printr-o asociație non-profit, cu titlu de mită, suma totală de 544.209, 33 lei, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.
Concret, Lia Olguța Vasilescu, direct sau prin intermediari, beneficiind de ajutorul celorlalți inculpați, a solicitat oamenilor de afaceri care aveau în derulare contracte cu Primăria Craiova să efectueze sponsorizări către asociația reprezentată de Elena Daniela Popescu, în vederea efectuării unor lucrări de reabilitare a fațadelor unor clădiri din municipiul Craiova.
Anchetatorii au reținut că oamenii de afaceri au acceptat solicitările formulate de Lia Olguța Vasilescu, pentru a nu întâmpina din partea edilului dificultăți în buna desfășurare a contractelor, în efectuarea plăților și în recepționarea lucrărilor.
"De asemenea, edilul a beneficiat în mod direct de avantaje nepatrimoniale constând în acumularea de capital electoral, aspecte invocate deja în spațiul public într-o emisiune televizată din 2 martie 2016", mai menționează DNA.