Lycamobile intră pe piața din România, urmărind milioane de utilizatori de telefonie mobilă prepaid

Lycamobile, cel mai mare operator internațional de rețea virtuala mobilă (MVNO), a lansat serviciul său în România, aceasta fiind a 18-a țară din rețeaua sa internațională, dorind în acest fel să crească baza sa de utilizatori la nivel mondial cu 25% în următoarele 12 luni.
Românii vor putea să inițieze apeluri internaționale pentru doar 1 euro cent pe minut datorită SIM-ului Lycamobile prepaid, o propunere deosebit de atractivă pentru cei care doresc să țină legătura cu numărul mare al diasporei românești din întreaga lume. Potrivit estimărilor Guvernului României, în jur de 6-8 milioane de români trăiesc în afara granițelor țării incluzând 3,4 de milioane estimați în 17 țări din rețeaua Lycamobile. Se estimează că aproximativ 130.000 de români trăiesc în Marea Britanie.
Apetitul consumatorilor pentru servicii de telefonie mobilă preplătite din România a fost în mod tradițional foarte puternic. Există 12,9 mil. de utilizatori de telefonie mobilă pre-plătită în țară comparativ cu 9.4 mil. de utilizatori de servicii cu abonament. Majoritatea (54%) din toate apelurile de telefonie mobilă din România sunt inițiate de utilizatorii de cartele pre-paid. În general penetrarea telefoniei mobile din România este de 111%, raportat la luna Iunie 2014.
Fondată cu misiunea de a conecta prietenii și familia din întreaga lume, Lycamobile a crescut rapid pentru a servi 12 milioane de clienți din întreaga lume, inclusiv Marea Britanie, SUA și Australia. Lycamobile are cea mai mare amprentă Europeană a unui operator de telefonie mobilă și acoperă 80% din populația continentului.
Președintele Lycamobile, Subaskaran Allirajah, a comentat: „Cu o astfel de cerere puternică pentru servicii preplătite, România a fost un pas firesc pentru expansiunea internațională. Lansarea întărește oferta noastră mai departe în Europa și cu siguranță putem ajuta milioane de persoane să beneficieze de apeluri internaționale la costuri mici. Aceasta este prima noastră țară lansată în 2015, dar avem o agendă foarte încărcată cu lansări planificate pentru restul anului pentru că ne propunem să ne creștem baza de clienți cu 25%.“
Despre Lycamobile
Misiunea Lycamobile este de a conecta prietenii și familia din întreaga lume. Fiind cel mai mare operator de telefonie virtuală mobilă din lume (MVNO), Lycamobile oferă apeluri la prețuri mici, date de înaltă calitate și servicii de voce pentru peste 12 mil. de clienți în 18 de țări.
Acum se extinde pentru a oferi o gamă largă de servicii financiare și de călătorie, inclusiv Lycamoney și Lycafly, servicii care ajută oameni să rămână în contact dincolo de frontiere. Fondată în 2006 și cu o cifră de afaceri de 1,5 miliarde € în 2014, Lycamobile continuă să crească rapid, iar acum întâmpină câte un nou client în familia sa la fiecare două secunde.
Lycamobile este disponibilă în: Australia, Austria, Belgia, Danemarca, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Spania, Suedia, Elveția, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii.