MAE: Angel Tîlvăr, convins că în 2015 va fi organizat Congresul Românilor de Pretutindeni

Ministrul delegat pentru Relațiile cu Românii de peste hotare, Angel Tîlvăr, a participat la lucrările Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării din Camera Deputaților, ocazie cu care și-a exprimat convingerea că organizarea Congresului Românilor de Pretutindeni se va concretiza în 2015, informează un comunicat de presă al MAE remis, joi, AGERPRES.
Potrivit sursei citate, Angel Tîlvăr a făcut o trecere în revistă a activității desfășurate de la preluarea mandatului, precum și a priorităților de pe agenda actuală a Departamentului Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni (DPRRP).
"Au fost amintite, între altele, lansarea noului Ghid de finanțare și a sesiunii de depunere a proiectelor pentru anul 2015, precum și acțiunile proprii DPRRP — MAE, printre care amintim restaurarea Casei Memoriale 'Aron Pumnul' din Cernăuți, dotarea Centrului de Informare al României la Universitatea din Comrat, continuarea proiectului Taberelor 'ARC' în colaborare cu Ministerul Tineretului și Sportului, organizarea celei de-a șaptea reuniuni a Consiliului Consultativ Interinstituțional privind comunitățile românești din străinătate și colaborarea cu Ministerul Fondurilor Europene pentru lansarea în consultare publică a trei apeluri de proiecte pentru sprijinirea românilor din diaspora", precizează MAE.
De asemenea, au fost discutate subiectele legate de organizarea Congresului Românilor de pretutindeni și de elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale de către Comisia comună a Camerei Deputaților și Senatului.
"Ministrul delegat a informat membrii Comisiei în legătură cu demersurile făcute de către DPRRP și limitele mandatului privind organizarea Congresului. Totodată, acesta a confirmat atribuirea, din partea prim-ministrului, a unui mandat de participare la lucrările Comisiei Comune", adaugă sursa amintită.
Totodată, arată MAE, s-a discutat despre stabilirea unei consultări permanente între părțile implicate în definitivarea metodologiei privind organizarea procesului de desemnare a delegaților la Congresul Românilor de Pretutindeni sau elaborarea de propuneri legislative de modificare a anumitor prevederi ale Legii 299/2007.
"S-a convenit asupra colaborării cu ocazia vizitelor în comunitățile românești de peste hotare, prin organizarea unor delegații mixte, executiv-legislativ, care să asigure ulterior o eficiență mai mare în implementarea soluțiilor identificate pentru problemele semnalate de către membrii comunităților românești", conchide sursa citată.