MAI: Program prelungit cu publicul, pentru eliberarea paşapoartelor
Programul de lucru al ghişeelor de la paşapoarte va fi prelungit, pentru evitarea supraaglomerării la sediile serviciilor publice comunitare, în contextul creşterii volumului solicitărilor de documente de călătorie, informeazã AGERPRES.
Rămâi aproape de Radio Românul, pentru a afla interviuri importante, știri de ultimă oră, dar și informații de larg interes pentru comunitatea românească din Spania și din întreaga lume. Radio Românul este: Aproape de Tine! Ai aplicația Radio Românul pe telefon? Pe Aplicația Radio Românul, ne poți asculta din orice loc din lume! Descarcă Gratuit Aplicația Radio Românul pe Telefon:
Măsura a fost dispusă de ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode.
De asemenea, se vor suplimenta, până la capacitatea maximă, staţiile de preluare a cererilor la nivelul structurilor teritoriale de paşapoarte.
"Deşi termenul legal de eliberare a paşapoartelor simple electronice este de 15 zile lucrătoare, documentul se eliberează în două zile lucrătoare", informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) transmis, miercuri, AGERPRES.
În vederea reducerii timpului de răspuns, împreună cu instituţiile prefectului, se va lua măsura desfăşurării activităţii de lucru cu publicul şi în weekend.
În prezent, programul de lucru al Centrului Naţional Unic de Personalizare a Paşapoartelor Electronice este de la ora 06,00 la ora 22,00, inclusiv în weekend.
"Pentru a asigura eliberarea paşapoartelor într-un termen cât mai scurt, a fost dispusă măsura relocării, în vederea soluţionării, a unei categorii de solicitări de la structurile de paşapoarte încărcate la cele cu un aflux mai mic - în perioada 03 - 09.03.2022 au fost relocate 3.713 cereri de la SPCP al municipiului Bucureşti, Constanţa, Iaşi şi Suceava către SPCP Argeş, Buzău, Bistriţa-Năsăud, Călăraşi, Caraş-Severin, Covasna, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Olt, Mehedinţi, Mureş, Teleorman şi Vrancea", arată sursa citată.
Potrivit MAI, în 20 de judeţe, unde s-a înregistrat un număr semnificativ de cereri a fost prelungit programul de lucru cu publicul cu cel puţin două ore.
Miercuri, la nivel naţional, termenul mediu de eliberare a paşaportului simplu electronic a fost de două zile lucrătoare, iar la unele judeţe precum Cluj, Constanţa, Timişoara, Vaslui - de circa trei zile lucrătoare din momentul înregistrării cererilor şi până la intrarea paşapoartelor simple electronice în gestiunea structurilor de paşapoarte.
"Precizăm faptul că, în data de 08.03.2022, s-au efectuat 48.593 de programări, pentru un număr de 85.197 de persoane, iar în data de 09.03.2022 până la orele 12,00 au fost efectuate 14.370 de programări pentru un număr de 25.259 de persoane (în scopul prezentării la ghişeu în următoarele de 90 de zile)", arată MAI.
Cei care doresc să-şi facă paşaport sau să-l reînnoiască se pot înscrie pe platforma de programare online şi în alte judeţe care au locuri disponibile pentru intervalul dorit.
Direcţia Generală de Paşapoarte a delegat 20 de poliţişti pentru sprijinirea activităţii Serviciul Public Comunitar de Paşapoarte din Bucureşti. Integral pe www.agerpres.ro