Manuel Costescu: România s-a transformat într-o destinație potrivită pentru investiții strategice în inovație în diferite domenii
România s-a transformat dintr-o țară căutată de investitori pentru forța de muncă ieftină într-o destinație potrivită pentru investiții strategice în inovație în diferite domenii, iar în prezent are nevoie de inovație în IT și în medicină, susține secretarul de stat Manuel Costescu, șeful Departamentului pentru Investiții Străine și Parteneriat Public-Privat - InvestRomania, informează AGERPRES.
"România, de-a lungul timpului, s-a transformat dintr-o țară căutată de investitori pentru forța de muncă ieftină într-o destinație potrivită pentru investiții strategice în inovație în diferite domenii.
Studenții, viitorii angajați, sunt foarte bine pregătiți. România se află în top 10 țări cu cele mai bune rezultate la olimpiadele de matematică sau IT. 90% dintre studenți vorbesc fluent limba engleză, 26% limba franceză, 17% limba spaniola. România oferă investitorilor o infrastructură IT foarte bine dezvoltată, colectează taxe mai mici comparativ cu alte state europene și, totodată, oferă ajutoare de stat pentru a încuraja investițiile.
România are nevoie de inovație în IT, în medicină și este important să ne unim toate forțele pentru a atrage, proactiv, investiții străine în toate aceste domenii", a declarat, marți, Manuel Costescu, la prima conferință anuală de biotehnologie din România 'RoBio 2020. România — Un Hub Biotech al Europei Centrale și de Est până în 2020'.
Evenimentul a fost organizat marți de InvestRomania și Local American Working Group (LAWG).
Potrivit unui comunicat al InvestRomania remis miercuri AGERPRES, evenimentul a adus în discuție posibile soluții pentru crearea unui ecosistem favorabil cercetării — dezvoltării în domeniul biotehnologiei, care să aibă la bază un cadru investițional predictibil și favorabil. Acest deziderat poate fi posibil prin oferirea unor facilități fiscale pentru investitorii din acest domeniu, prin încurajarea start-up-urilor cu ajutorul sumelor acordate din Fondul pentru Inovație și prin dezvoltarea de "Biotech Hubs' în marile centre universitare, care pot deveni acceleratoare de inovație.
În acest context, Gabor Sztaniszlav, membru în board-ul LAWG și director general al companiei Amgen România, a precizat că Local American Working Group investește numeroase resurse în creșterea nivelului de informare și educare cu privire la biotehnologie, un domeniu prioritar pentru cercetătorii în medicină.
"Companiile văd în România o piață în plină dezvoltare și își doresc să investească în medicină sau în IT. Însă, pentru ca acest deziderat să devină o realitate, este esențial ca mediul de business să devină unul transparent, favorabil unor astfel de investiții.
Cu precădere, companiilor farmaceutice aflate pe piața din România le sunt impuse numeroase reglementări privind politica de prețuri, taxa clawback, încetinirea accesului pacienților la inovație medicală, ceea ce descurajează investițiile. Autoritățile trebuie să contribuie la crearea unui mediu de business transparent și predictibil, care pe termen lung va atrage investiții și va duce la dezvoltarea pieței românești", a subliniat Gabor Sztaniszlav.
Conferința de biotehnologie face parte dintr-o serie de evenimente organizate în cadrul proiectului InvestRomania 'Luna și industria', ce vizează promovarea și creșterea vizibilității industriilor prioritare pentru acest an: IT&C, industria auto, industria aerospațială, bio-economia, agricultura și industriile creative. Luna iunie este dedicată bio-economiei.
Local American Working Group reunește companiile inovatoare, producătoare de medicamente prezente în România, cu capital majoritar american. Asociația a fost înființată în 2010, cu sprijinul organizației Pharmaceutical Research and Manufacturers of America (PhRMA), și are 10 membri.