MApN: Angel Tîlvăr, la Reuniunea informală a miniştrilor apărării din UE (RIMAP), la Toledo – Spania

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, va participa, în zilele de 29 şi 30 august, la Toledo (Spania), la Reuniunea informală a miniştrilor apărării din statele membre ale Uniunii Europene (RIMAP), eveniment ce va fi deschis de o sesiune de lucru dedicată contribuţiei UE la angajamentele de securitate pentru Ucraina, iar, ulterior, analizei impactului regional şi global al războiului de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva ţării vecine, informează luni MApN, preluat de AGERPRES.
Rămâi aproape de Radio Românul, pentru a afla interviuri importante, știri de ultimă oră, dar și informații de larg interes pentru comunitatea românească din Spania și din întreaga lume.
Radio Românul este: Aproape de Tine!
Ai aplicația Radio Românul pe telefon?
Pe Aplicația Radio Românul, ne poți asculta din orice loc din lume!
Descarcă Gratuit Aplicația Radio Românul pe Telefon:
Disponibilă în Google Play pe Android - descarcă AICI
Disponibilă în App Store pe iOS - descarcă AICI
Conform instituţiei menţionate, în marja evenimentului, ministrul Apărării Naţionale va participa la cea de-a doua reuniune a Comitetului Director al Centrului Satelitar al UE (EU SatCen) în formatul miniştrilor apărării, la sediul SatCen din Torrejon, potrivit unui comunicat al MApN, transmis AGERPRES.
Totodată, în marja RIMAP, ministrul Angel Tîlvăr va semna, alături de omologul din Regatul Ţărilor de Jos şi de reprezentantul Lockheed Martin, scrisoarea de intenţie privind constituirea Centrului de instruire F-16 în România.
De asemenea, ministrul român al Apărării va avea o întrevedere cu omologul spaniol, prilej cu care vor fi abordate priorităţile Preşedinţiei spaniole la Consiliul UE, misiunile PSAC din Africa, situaţia de securitate de pe flancul estic al NATO şi din regiunea Mării Negre, precum şi aspecte privind cooperarea bilaterală.
Activitatea se va încheia cu o sesiune dedicată afacerilor curente, în cadrul căreia vor fi abordate, din perspectivă operaţională, elemente de actualitate ale agendei de securitate şi apărare a UE.
La această sesiune au fost invitaţi să participe adjunctul Secretarului General al NATO pentru politica de apărare şi planificare, Angus Lapsley, Secretarul General Adjunct al ONU pentru operaţii de menţinere a păcii, Jean-Pierre Lacroix, precum şi ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, precizează sursa citată. Integral pe www.agerpres.ro
SURSA: AGERPRES
Foto: Angel Tîlvăr / Facebook