Marcel Vela: Din 15 mai, stare de alertă la nivel naţional pentru o perioadă de 30 de zile

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat, joi seară, instituirea stării de alertă la nivel naţional, din data de 15 mai, pentru o perioadă de 30 de zile, în urma hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), informeazã AGERPRES.
"Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta hotărâre: art. 1. Începând cu data de 15 mai 2020 se declară starea de alertă la nivel naţional pentru o perioadă de 30 de zile", a declarat Marcel Vela, la finalul şedinţei CNSU.
El a precizat că regulile de desfăşurare a unor activităţi care necesită măsuri specifice de protecţie sanitară se adoptă prin ordin comun al ministrului Sănătăţii şi al ministrului cu competenţă în domeniu.
În ceea ce priveşte stocurile de urgenţă medicală, secretarul de stat Raed Arafat dispune în colaborare cu ministrul Sănătăţii, prin ordin al comandantului acţiunii, măsurile necesare prevenirii şi combaterii infecţiilor cu noul coronavirus, a adăugat Vela. 
Sursa: www.agerpres.ro