Marea Britanie: Parlamentarii britanici se opun extinderii loviturilor aeriene în Siria
Comisia pentru afaceri externe a parlamentului britanic s-a pronunțat, luni, împotriva extinderii loviturilor aeriene în Siria și a estimat că Londra ar trebui să se concentreze mai degrabă pe eforturile diplomatice pentru găsirea unei soluții pașnice la criza siriană, transmit Reuters și AFP.
'Credem că nu trebuie să aibă loc o extindere a acțiunilor militare britanice în Siria în absența unei strategii internaționale coerente cu șanse realiste de a înfrânge gruparea Statul Islamic (SI) și de a pune capăt războiului civil în Siria', au estimat într-un raport membrii comisiei amintite.
În prezent, armata britanică efectuează lovituri aeriene contra pozițiilor din Irak ale organizației SI, iar premierul David Cameron vizează extinderea operațiunilor britanice și în Siria.
Raportul cere ca guvernul de la Londra să se concentreze pe demersurile diplomatice ce vizează instaurarea păcii în Siria. Vineri, 17 țări, printre care SUA, Rusia, Franța, Iran și Arabia Saudită, s-au reunit la Viena pentru a examina posibilitățile de reglementare politică a conflictului sirian, izbucnit în urmă cu patru ani și jumătate și soldat cu peste 250.000 de morți.
'Marea Britanie rămâne hotărâtă să folosească toate mijloacele disponibile pentru salvarea de vieți de crearea condițiilor pentru pace în Irak și Siria', a reacționat ministrul de externe britanic Philip Hammond, care a subliniat că țara sa acționează simultan pe mai multe planuri — diplomatic, umanitar și militar.
'Loviturile Forțelor Aeriene Regale (RAF) contra Statului Islamic nu sunt unica soluție, dar acțiunile militare, în coordonare cu aliații noștri, au un impact substanțial asupra SI, care în ultimele 12 luni și-a pierdut 30% din teritoriile controlate în Irak', a adăugat șeful diplomației britanice.