Marius Iacob și Călin Nistor, propuși pentru reînvestirea ca adjuncți ai șefului DNA, susțin interviurile la CSM

Marius Iacob și Călin Nistor, propuși de ministrul Justiției, Raluca Prună, pentru un nou mandat ca procurori-șefi adjuncți ai DNA, susțin luni interviurile la Secția de specialitate din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.
Potrivit proiectului de management pus în dezbatere publică de CSM, Marius Iacob are printre obiective impulsionarea măsurilor de prioritizare a instrumentării cauzelor penale ținând cont de vechimea dosarelor, derularea cu operativitate a achizițiilor publice de aparatură și tehnică necesare derulării activității de urmărire penală, diseminarea bunelor practici în interiorul DNA, continuarea investigațiilor în cauze de corupție la nivel înalt și mărirea schemei de personal a serviciului tehnic.
La rândul său, Călin Nistor își propune pentru noul mandat îmbunătățirea activității de cooperare judiciară internațională, creșterea calității activității de urmărire penală, dezvoltarea compartimentului de investigații financiare, accesarea de fonduri europene pentru pregătirea ofițerilor de poliție judiciară și elaborarea unui ghid de practică judiciară pentru uzul procurorilor DNA.
Ministrul Justiției, Raluca Prună, a transmis CSM, pe 26 aprilie, propunerile de reînvestire a lui Marius Iacob și Călin Nistor în funcțiile de procurori-șefi adjuncți ai DNA, pentru o perioadă de trei ani.
"În desemnarea celor două propuneri ministrul Justiției a avut în vedere rezultatele obținute în perioada primului mandat, experiența profesională și managerială a celor doi, cât și îndeplinirea criteriilor de integritate", se preciza într-un comunicat al Ministerului Justiției.
Secția pentru procurori a CSM a hotărât ca, după punerea în dezbatere publică a proiectelor de management și efectuarea verificărilor asupra candidaturilor, intervievarea candidaților propuși să se desfășoare pe 16 mai, iar pe 17 mai să fie transmis avizul către Ministerul Justiției.
Conform dispozițiilor art. 54 alin. 1 din Legea 303/ 2004, procurorul-șef adjunct al DNA este numit de președintele României, la propunerea ministrului Justiției, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de zece ani în funcția de judecător sau procuror, pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.