Mateescu (CSM): Justiţia nu trebuie privită ca Cenuşăreasa, ca o consumatoare de resurse, ci ca un bastion de echilibru

Preşedintele CSM, judecătorul Bogdan Mateescu, a afirmat miercuri, la Ploieşti, că justiţia nu trebuie privită ca Cenuşăreasa, ca o consumatoare de resurse, ci ca un "bastion" de echilibru într-o societate deosebit de agitată, informeazã AGERPRES.
"Asistăm la un moment istoric şi o onoare deosebită pentru mine, un Palatul de Justiţie în oraşul Ploieşti, care denotă respect pentru actul de justiţie înfăptuit de judecători şi care denotă respect pentru justiţiabili. Imaginile pe care le-am văzut cu toţii astăzi reprezintă trecutul pentru judecătorii ploieşteni şi pentru cetăţenii, oamenii, societatea din Ploieşti, dar, din păcate, reprezintă prezentul şi viitorul apropiat al multor oameni din alte comunităţi. Mă alătur şi eu apelului doemnei preşedinte al Curţii de Apel Piteşti - justiţia, puterea judecătorească nu trebuie privită sub nicio formă ca Cenuşăreasa. Justiţia nu trebuie să fie privită ca fiind o consumatoare de resurse. Justiţia trebuie să fie privită aşa cum este, a patra putere în stat şi nu sunt lucruri mari, o spune însăşi Constituţia, şi ca un bastion de echilibru într-o societate românească după cum observăm deosebit de agitată", a spus preşedintele CSM.
În context, el a arătat că justiţia nu se confruntă cu probleme numai la nivelul infrastructurii, ci şi la nivelul personalului.
"Sedii proprii, infrastructură adecvată reprezintă o parte din problemă, o parte esenţială, e drept, pentru înfăptuirea actului de justiţie la cele mai înalte standarde. (...) Dar nici la acest moment solemn nu trebuie să uităm că există o altă parte la fel de importantă a problemei şi azi când vorbim justiţia se confruntă cu lipsă de personal. Actul de justiţie este înfăptuit la standarde înalte în condiţii extraordinar de dificile legate de încărcătură. (...) Astăzi când vorbim, (...) alte instanţe îşi fac stocul de lemne pentru încălzire iarna şi stocul de hârtie pentru a putea folosi dosare care în mod retrograd rămân în formă scrisă", a mai spus Mateescu, salutând deschiderea ministrului interimar al Justiţiei pentru investiţii.
Premierul Florin Cîţu, ministrul interimar al Justiţiei, Lucian Bode, şi judecătorul Bogdan Mateescu au participat la inaugurarea Palatului de Justiţie de la Ploieşti.
Sursa: www.agerpres.ro