MEN: Patru medalii pentru olimpicii români la Turneul internațional de informatică Shumen 2014
Lotul olimpic al României, prezent la Turneul internațional de informatică Shumen 2014, a obținut patru medalii - o medalie de aur, o medalie de argint și două medalii de bronz, informează un comunicat de presă al Ministerului Educației Naționale (MEN), remis vineri.
Conform sursei citate, medalia de aur a fost cucerită de Adrian-Cătălin Badea, elev în clasa a VIII-a la Colegiul Național de Informatică 'Matei Basarab' din Râmnicu Vâlcea, participant în secțiunea de juniori a competiției.
Medalia de argint i-a revenit lui Rareș — Darius Buhai, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național 'Liviu Rebreanu' din Bistrița-Năsăud, iar medaliile de bronz au intrat în posesia elevilor Alexandru Velea (clasa a XI-a/Liceul de Informatică 'Tiberiu Popoviciu' din Cluj-Napoca) și Andrei Heidelbacher (clasa a XII-a/Colegiul Național 'C.D. Loga' din Timișoara).
Potrivit MEN, competiția s-a desfășurat în localitatea bulgară Shumen, în perioada 21-23 noiembrie, fiind la a V-a ediție în format internațional (inițial concursul se adresa exclusiv liceelor bulgare de informatică).
La competiție, au participat echipe naționale și echipe ale mai multor licee cu profil informatic din Bulgaria, România și Rusia.
Din România, pe lângă lotul olimpic, au luat startul și echipe reprezentând Liceul Internațional de Informatică, Colegiul Național de Informatică 'Tudor Vianu', Colegiul Național 'Ion Luca Caragiale' și Liceul Teoretic 'Spiru Haret', toate din Capitală, respectiv Colegiul Național 'Frații Buzești' din Craiova și Colegiul Național 'Dinicu Golescu' din Câmpulung Muscel.