Migranți: Un “plan comun de acțiune” a fost încheiat între UE și Turcia (Comisia Europeană)

Comisia Europeană a anunțat în cursul nopții de joi spre vineri, la finalul unui summit al șefilor de stat și de guvern, desfășurat la Bruxelles, ca a încheiat "un plan comun de acțiune" cu Turcia pentru a stăvili afluxurile migratorii, relatează AFP.
"Am ajuns la un acord asupra conținutului acestui plan de acțiune", a declarat președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, precizând că valoarea ajutorului pe care Ankara îl va primi din partea UE va fi negociată "în zilele care urmează".
În același timp, Uniunea Europeană este pregătită "să accelereze" negocierile pentru facilitarea acordării de vize cetățenilor turci, în schimbul unei cooperări mai bune a Turciei pentru a opri valul de migranți, a mai anunțat Jean-Claude Juncker.
"Aceasta nu înseamnă însă că renunțăm la criteriile de bază care sunt regula în acest domeniu", a subliniat președintele Comisiei Europene, adăugând că o primă evaluare a progreselor înregistrate în negocieri va fi realizată în primăvara anului 2016.