Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, participă luni la Reuniunea Consiliului UE Agricultură şi Pescuit de la Bruxelles; reforma PAC, pe ordinea de zi
Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, participă luni, la Bruxelles, la Reuniunea Consiliului UE Agricultură şi Pescuit, subiectul principal fiind pachetul de reformă a Politicii Agricole Comune (PAC) post-2020, informează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), preluat de AGERPRES.
În cadrul reuniunii se vor discuta Regulamentul privind planurile strategice în domeniul PAC, Regulamentul care vizează finanţarea, gestionarea şi monitorizarea PAC precum şi Regulamentul privind organizarea comună a pieţelor (OCP) produselor agricole.
Totodată, în cadrul Reuniunii Consiliului de miniştri va avea loc un schimb de opinii privind aspecte legate de mediu şi climă, precum şi o prezentare din partea Comisiei şi un schimb de opinii despre Regulamentele privind normele tranzitorii în domeniul PAC.
Ministrul Agriculturii susţinea pe 29 octombrie în cadrul audierilor din comisiile de specialitate din Parlament că prioritatea numărul unu este pregătirea cu celeritate a Programului Naţional Strategic, pentru că în următorii şapte ani principala sursă de finanţare a agriculturii o reprezintă cele 20 de miliarde de euro pregătite prin Politica Agricolă Comună.