Ministrul finanțelor britanic la Paris pentru a apăra o reformă a UE

Ministrul finanțelor britanic George Osborne a sosit duminică la Paris pentru a apăra o reformă a Uniunii Europene, în centrul unui referendum pe care prim-ministrul conservator David Cameron s-a angajat să-l convoace asupra apartenenței Regatului Unit la UE, relatează AFP.
Această vizită este prima dintr-un turneu în capitale europene pe care Osborne intenționează să-l efectueze în următoarele luni, potrivit Ambasadei Marii Britanii în Franța.
La Paris, Osborne urmează să fie primit luni de prim-ministrul francez Manuel Valls, șeful diplomației Laurent Fabius, omologul său Michel Sapin și ministrul economiei Emmanuel Macron.
El ar urma să pună accentul în timpul acestor întâlniri pe "importanța cooperării franco-britanice și amploarea intereselor comune", dar și pe necesitatea de "a aduce o schimbare de durată" în funcționarea UE.
"Chestiunile democratice, relația dintre zona euro și Uniunea Europeană, competitivitatea și imigrația sunt cei patru piloni principali ce stau la baza planului de reformă britanic", a subliniat ambasada într-un comunicat.
"Referendumul din Marea Britanie este o ocazie de a întări argumentul în favoarea unei reforme a UE", estimează ministrul, citat în comunicat, pledând pentru "o Europă mai competitivă și mai dinamică, care să asigure prosperitate și securitate pentru toți" cetățenii ei.
Reales confortabil în mai, premierul conservator David Cameron a promis britanicilor să renegocieze termenii apartenenței Marii Britanii la UE înainte de a convoca un referendum pe această temă până la sfârșitul anului 2017.
Duminică, ziarul The Independent on Sunday a afirmat că David Cameron intenționează să convoace scrutinul în iunie 2016, mai devreme decât era așteptat.