Ministrul Transporturilor: Compania TAROM poate fi salvată; este nevoie de o restructurare la sânge
Compania TAROM poate fi salvată, dar este nevoie de o restructurare la sânge, iar noua conducere împreună cu administratorii au misiunea să taie în carne vie, a anunţat, marţi seara, ministrul Transporturilor, Lucian Bode.
"Companiile aeriene din întreaga lume, companiile din Romania au înregistrat pierderi uriaşe, au redus cursele cu peste 95%. Compania TAROM nu se simţea bine oricum înainte de criză, era bolnavă de nepotism în primul rând, dar şi de alte lucruri acolo. Eu cred, am încredere că această companie naţională poate fi salvată. Tot ce depinde de Guvernul României prin acel ajutor de salvare acordat, 37 de milioane de euro, prin ajutorul de stat pe care îl pregătim, facem în aşa fel încât printr-o restructurare la sânge a acestei companii, ea să poată să funcţioneze în continuare", a declarat Lucian Bode, la B1 TV, citat de AGERPRES.
Ministerul Transporturilor a anunţat marţi seara că directorul general al companiei TAROM, George Barbu, şi-a prezentat demisia din funcţie în cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie, iar Ursu Mihăiţă - membru al Consiliului de Administraţie al TAROM - a preluat funcţia de director general interimar pe o perioadă de 4 luni.
Bode a susţinut că era nevoie de cineva din exteriorul companiei pentru a putea face o restructurare, subliniind că are încredere în noul director general interimar.
"Astăzi sunt 1.700 de angajaţi, 800 sunt în şomaj tehnic, iar salariile au fost plătite luna trecută cu întârziere, 80%, respectiv 20%. De astăzi, compania are un nou director general interimar. Am încredere în noul director general, este membru în CA TAROM, a condus companii importante din zona de construcţii cu 600, 1.000, 1.200 de angajaţi. Ştie cu ce probleme se confruntă compania TAROM, şi împreună cu administratorii au misiunea să taie în carne vie, pentru că acolo niciun un angajat al companiei nu putea să facă restructurare. A fost nevoie să venim cu cineva din exteriorul companiei. Ştiţi cum spunea o vorbă: cei de la TAROM nu se pot căsători între ei pentru că sunt majoritatea rude. În consecinţă o intervenţie chirurgicală cu scopul de a salva compania este necesară şi am convingerea că acest lucru se va întâmpla", a mai spus Bode.
Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM a fost înfiinţată în anul 1954 şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor (MTIC). Din iunie 2010, compania este membră a Alianţei SkyTeam, din 1993 membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA).