O nouă ediţie a campaniei “Alcoolul nu te face mare”
Noua ediţie a campaniei "Alcoolul nu te face mare", care are ca obiectiv informarea liceenilor asupra efectelor negative ale consumului de alcool, îşi propune să ajungă la un număr cât mai mare de adolescenţi, anunţă organizatorii într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES.
"Din 2019, campania "Alcoolul nu te face mare" capătă o nouă amploare, cu obiectivul de a ajunge la un număr cât mai mare de adolescenţi şi este dezvoltată ca un program coerent care ia în calcul factorii-cheie predictivi ai consumului de alcool în rândul tinerilor şi susţine prevenţia prin: participarea în activităţi organizate de timp liber, timpul petrecut cu părinţii, activităţile de relaţionare la şcoală, prezenţa acasă în timpul serii şi implicarea autorităţilor locale, şcolilor şi părinţilor", precizează sursa citată.
Secretarul de stat Ionel-Florian Lixandru din Ministerul Educaţiei Naţionale declară că ediţia din 2019 "urmăreşte aceeaşi reţetă de succes: materiale interesante pentru elevi şi părinţi, un psiholog specializat în lucrul cu adolescenţii, întâlniri nonformale cu tinerii".
"Deşi prevenirea consumului de alcool în rândul tinerilor presupune un efort constant, considerăm această campanie una dintre cele mai reuşite iniţiative din acest domeniu, atât datorită parteneriatului de succes public-privat, cât mai ales datorită materialelor foarte moderne, în spiritul generaţiei actuale. Rămâne de acum datoria noastră şi a dumneavoastră, să le facem cunoscute, să ajungă pe toate canalele la grupul-ţintă şi să atingem astfel scopul pentru care au fost create: conştientizarea tinerilor şi a părinţilor referitor la consecinţele consumului de alcool la vârste sub 18 ani şi luarea unor decizii de viaţă sănătoase", spune Lixandru, citat în comunicat.
La rândul său, directorul Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, comisar de poliţie Sorin Stănică, afirmă că "poliţiştii structurilor de analiză şi prevenire a criminalităţii vor asigura suportul informaţional privind infracţionalitatea juvenilă, prin prisma legislaţiei în vigoare, dar şi a modalităţilor de diminuare a vulnerabilităţii", în timp ce directorul general al Asociaţiei Berarii României, Julia Leferman, consideră că, prin acţiunile comune ale industriei, autorităţilor, profesorilor şi părinţilor pot fi produse schimbările de comportament dorite.
Campania "Alcoolul nu te face mare" este desfăşurată la nivel naţional încă din 2006 de Asociaţia Berarii României, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale, Poliţia Română şi Consiliul Naţional al Audiovizualului.