O româncă a murit, pe fondul violenței domestice, în Torrejón de Ardoz (Madrid)

Agenți ai Poliției Naționale din Spania au arestat, în Torrejón de Ardoz (Madrid), un bărbat de 37 de ani ca presupus autor al infracțiunii de omor al partenerei sale, o româncă în vârstă de 31 de ani, omor survenit pe fondul violenței domestice, după cum au informat surse din cadrul poliției din Madrid, citate de mai multe publicații de presă.
În urma primelor investigații, fapta s-a petrecut în dimineața zilei de 13 iulie 2020, bărbatul arestat de cetățenie română a sunat la serviciul de urgență declarând că partenera sa se sufoca în urma înghițirii unui os. Femeia aflată în grija personalului medical al spitalului din Torrejón de Ardoz prezenta mai multe urme violență și semne ale unui traumatism cranian, ceea ce a determinat ca doctorii să alerteze imediat poliția.
După analiza locului faptei, a unor declarații ale martorilor și din declarațiile presupusului autor, poliția a dispus arestarea bărbatului.
Femeia a decedat în noaptea de marți, iar presupusul autor al crimei nu avea antecedente privind fapte de violență și nici ordin de restricție relaționat cu victima.
Primăria orașului Torrejón de Ardoz regretă și condamnă faptele de violență domestică și violența împotriva femeii, convocând pentru joi 16 iulie 2020 păstrarea unui minut de reculegere în memoria femeii decedate.
Violența împotriva femeii este previzibilă întotdeauna.
La primul semnal de maltratare, telefonează!
016 POATE ÎNSEMNA ALTĂ VIAȚĂ
Serviciu telefonic gratuit și confidențial prin care se oferă informații despre:
• Resurse sociale
• Ajutoare economice
• Acces la găzduire
• Orientare laborală (muncă)
• Legislație pentru străini
• Probleme legale de drept civil (minori și familie) și penal
Plan pentru atenția și prevenirea violenței împotriva femeii adresat populației de emigranți în Spania.
 
Mai multe informații: violenciagenero.igualdad.gob.es
 
Foto: www.ayto-torrejon.es