Parteneriatul estic. Premierul britanic David Cameron la Riga, pentru a cere reforme în UE

Premierul britanic David Cameron vrea să profite mâine, la Riga, de prima sa vizită în străinătate de la realegerea în funcţie după scrutinul din 7 mai, pentru a-şi promova reformele pe care le cere în cadrul Uniunii Europene.
Liderii statelor membre ale UE sunt invitaţi în capitala Letoniei la un summit al Parteneriatului Estic (joi şi vineri) cu cele şase ţări din fosta URSS (Republica Moldova, Ucraina, Georgia, Azerbaidjan, Armenia şi Belarus) pe fondul crizei ucrainene, amintește AFP, citată de Agerpres.
Dar summitul Parteneriatului Estic de la Riga este o ocazie de a aborda alte probleme, mult mai stringente, cum ar fisancţiunile împotriva Rusiei, cotele de imigranţi sau problema solvabilităţii Greciei, scrie agenţia de presă franceză.
Pentru David Cameron, aceasta este o „primă oportunitate de a discuta cu partenerii săi europeni asupra modului în care el vrea să reformeze Uniunea”, a indicat un purtător de cuvânt al său.
Aceasta ar fi prima rundă de discuţii, înainte de reuniunea Consiliului European, programată pentru sfârşitul lunii iunie la Bruxelles.
Abia reales la 7 mai, primul ministru conservator şi-a reiterat promisiunea de a organiza până la sfârşitul anului 2017 un referendum privind ieşirea sau nu a Marii Britanii din UE. El ar trebui să-şi expună oficial proiectul în timpul discursului tradiţional al reginei în faţa parlamentului britanic la 27 mai.
Înainte de a prezenta această alegere poporului său, el vrea mai întâi să renegocieze „termenii de apartenenţă" a Marii Britanii la UE. Premierul aspiră, în special, la „repatrierea” unor competenţe Londrei şi înăsprirea condiţiilor de acces pe piaţa muncii şi la asistenţa socială pentru imigranţi din UE, în special din ţările din estul Europei.
În martie, David Cameron a făcut o comparaţie între el şi actorul Tom Cruise, în momentul în care invocase această „misiune imposibilă”, pe care el se ambiţionează să o realizeze.
Mulţi din partenerii săi europeni refuză orice schimbare în avans care ar implica o revizuire a tratatelor europene până la referendum.