Poliţia neo-zeelandeză crede că atacul asupra moscheilor a fost comis de o singură persoană
Şeful poliţiei neo-zeelandeze, Mike Bush, a declarat luni că atentatul asupra celor două moschei din Christchurch, soldat cu 50 de morţi, a fost comis de o singură persoană, australianul Brendon Tarrant, transmite EFE, preluat de AGERPRES.
"Credem că există doar un atacator vinovat de acest eveniment oribil", a spus Bush într-o conferinţă de presă la Wellington.
Şeful poliţiei a prezentat informaţii despre investigaţia în curs privind atentatul, care a provocat de asemenea rănirea altor 50 de persoane, dintre care 30 sunt spitalizate, 10 fiind în stare critică.
Mike Bush a precizat că aproximativ 250 de experţi, sprijiniţi de FBI şi de autorităţile australiene, colaborează la investigaţia privind masacrul, cel mai grav din istoria modernă a ţării.
"Am realizat o investigaţie vastă şi completă şi vom cerceta fiecare aspect pentru a ne asigura că nu mai există ameninţări", a spus şeful poliţiei neo-zeelandeze, care a făcut un apel la calm.
El a subliniat că nivelul de alertă rămâne ridicat la maxim, grad care a fost impus după atentat, şi a precizat că poliţiştii vor fi desfăşuraţi în continuare în toată ţara pentru ca populaţia să se simtă în siguranţă.
Poliţia antiteroristă din Australia a percheziţionat luni dimineaţa două case de pe coasta de est a ţării care aparţin surorii lui Tarrant şi concubinului mamei sale.