Premierul spaniol îşi amână plecarea la New York în urma erupţiei unui vulcan în Canare
Premierul spaniol Pedro Sanchez şi-a anunţat deplasarea duminică în insula La Palma din arhipelagul Canare, unde vulcanul Cumbre Vieja a intrat în erupţie în cursul după-amiezii, informează AFP, preluat de AGERPRES.
"Ţinând cont de situaţia din insula La Palma, şeful guvernului şi-a amânat plecarea prevăzută pentru astăzi (duminică) la New York", pentru a participa la Adunarea Generală a ONU, şi se va deplasa în cursul după-amiezii în insulele Canare pentru a urmări evoluţia situaţiei", a indicat serviciul de presă al guvernului spaniol într-un comunicat.
Coloane înalte de fum, de cenuşă şi scurgeri de lavă din mai multe puncte ale vulcanului au putut fi observate.
Autorităţile au început să evacueze populaţia din zonele ameninţate.
Preşedintele regiunii Canare, Angel Victor Torres, a evidenţiat faptul că această erupţie are loc "într-o zonă depopulată" din această insulă cu peste 80.000 de locuitori, una dintre cele şapte ale arhipelagului din Oceanul Atlantic, situat aproape de coasta de nord-vest a Africii.
Mai multe mii de seisme de magnitudine redusă, mergând până la 4 grade pe scara Richter, au fost înregistrate încă de sâmbătă trecută de Institutul vulcanologic din Canare.
Milioane de metri cubi de magmă s-au deplasat de altfel în interiorul vulcanului, în timp ce solul s-a ridicat cu circa 10 centimetri în zona acestuia.
Autorităţile, care avertizaseră de mai multe zile populaţia să fie pregătită, au procedat cu câteva ore înainte de erupţie la evacuarea persoanelor cu mobilitate redusă din comunele cele mai apropiate vulcanului.
Ministerul de Interne spaniol a indicat că peste 200 de membri ai forţelor de ordine au fost mobilizaţi cu un elicopter.
Ultima erupţie a vulcanului Cumbre Vieja datează din 1971.
Arhipelagul spaniol Canare, de origine vulcanică, a cunoscut ultima erupţie în 2011, submarină de această dată, la nivelul insulei El Hierro, care a dus la evacuarea mai multor sute de persoane din unele zone ale insulei.