VIDEO Prima zi a Ministerialei NATO de la Bucureşti
România găzduieşte, marţi şi miercuri, Reuniunea şefilor diplomaţiilor din ţările membre ale Alianţei Nord-Atlantice, primul eveniment la nivel înalt al NATO într-un stat de pe Flancul Estic, aflat în prima linie de apărare a Alianţei, după agresiunea armată a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, informeazã AGERPRES.
Rămâi aproape de Radio Românul, pentru a afla interviuri importante, știri de ultimă oră, dar și informații de larg interes pentru comunitatea românească din Spania și din întreaga lume. Radio Românul este: Aproape de Tine! Ai aplicația Radio Românul pe telefon? Pe Aplicația Radio Românul, ne poți asculta din orice loc din lume! Descarcă Gratuit Aplicația Radio Românul pe Telefon:
Secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, a subliniat că Ministeriala de la Bucureşti este "oportunitatea de a repeta un mesaj clar din partea aliaţilor, inclusiv România", că Ucraina este susţinută. "Susţinem dreptul ucrainenilor de a se apăra şi trebuie să continuăm să acordăm sprijin atât militar, cât şi umanitar şi internaţional", a spus Stoltenberg.
Pentru România, momentul are şi o încărcătură simbolică aparte, având în vedere că în 2022 se împlinesc 20 de ani de la primirea de către ţara noastră a invitaţiei de aderare la NATO la Summitul de la Praga din 21 - 22 noiembrie 2002.
"Reuniunea de la Bucureşti reprezintă o expresie a solidarităţii aliate cu statele Flancului Estic, precum şi a angajamentului NATO de a continua susţinerea pentru Ucraina şi de a sprijini celelalte state partenere din regiune, precum Republica Moldova şi Georgia", a afirmat ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, gazda Ministerialei.
NATO nu este parte a războiului, dar va continua să sprijine Ucraina atât timp cât este necesar, a declarat marţi secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, la finalul primei zile a reuniunii miniştrilor de externe din ţările aliate, desfăşurată la Palatul Parlamentului din Bucureşti.
''Miniştrii de externe din NATO tocmai au încheiat discuţii substanţiale despre războiul de agresiune dus de Rusia împotriva Ucrainei şi despre sprijinul nostru pentru Ucraina. Forţele armate ucrainene au făcut progrese semnificative, eliberând teritorii şi respingând forţele ruse. În acelaşi timp, părţi întinse din Ucraina rămân ocupate. (...) Preşedintele (rus Vladimir) Putin foloseşte iarna ca pe o armă pentru a-i forţa pe ucraineni să îngheţe. El încearcă să spargă voinţa curajosului popor ucrainean. Dar întâlnirea noastră de astăzi de la Bucureşti trimite un mesaj puternic privind unitatea NATO şi sprijinul durabil pentru Ucraina'', a spus Jens Stoltenberg.
Aniversarea a 20 ani de la Summitul de la Praga, când România a fost invitată să adere la Alianţa Nord-Atlantică, a constituit tema unui eveniment, care a avut loc în marja Ministerialei NATO, de la Palatul Parlamentului.
Au fost prezenţi şefi ai diplomaţiei din ţările care au fost invitate atunci alături de România, care au evocat momentul istoric din 2002 şi au amintit de provocările cu care se confruntă în prezent Alianţa Nord-Atlantică, în contextul războiului din Ucraina.
Ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba a avut marţi la Bucureşti o reuniune cu omologii săi din ţările NATO, în pofida veto-ului Ungariei care împiedică din 2017 Ucraina să participe la reuniunile acestei alianţe, a declarat un purtător de cuvânt al MAE ucrainean, relatează agenţia EFE.
Purtătorul de cuvânt citat, Oleg Nikolenko, a precizat că este vorba despre o reuniune informală paralelă reuniunii miniştrilor de Externe ai NATO.
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut marţi o scurtă întrevedere cu directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Mariano Grossi, pentru a discuta subiecte de actualitate de pe agenda Agenţiei, în contextul prezenţei acestuia la Bucureşti.
Întâlnirea a avut loc în marja reuniunii ministeriale NATO pe care ministrul Aurescu o găzduieşte la Bucureşti, arată un comunicat MAE transmis AGERPRES.
Ministrul afacerilor externe şi integrării europene al Republicii Moldova, vicepremierul Nicu Popescu, va participa la reuniunile miniştrilor afacerilor externe ai NATO de la Bucureşti şi ai OSCE, de la Lodz, Polonia, în perioada 29 noiembrie - 2 decembrie.
Pe 29 - 30 noiembrie, şeful diplomaţiei de la Chişinău va fi prezent la Bucureşti unde are loc reuniunea miniştrilor afacerilor externe din ţările membre ale Alianţei Nord-Atlantice găzduită la Bucureşti, fiind primul eveniment de nivel înalt al NATO într-un stat de pe Flancul Estic după declanşarea războiului brutal al Rusiei împotriva Ucrainei şi cu participarea Finlandei şi Suediei, în proces de aderare la NATO.
Sprijinul pentru Ucraina este de fapt sprijinul pentru securitatea României, siguranţa cetăţenilor români, a cetăţenilor Uniunii Europene, siguranţa regiunii euroatlantice, a declarat, marţi, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, în cadrul conferinţei de presă comune alături de omologul său american, Antony Blinken.
Vorbind de sprijinul acordat de ţara noastră Ucrainei, şeful diplomaţiei române a spus că "a fost un efort enorm".
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că deciziile adoptate la summitul NATO de la Madrid din acest an, în special pe cele care privesc postura de pe Flancul Estic, trebuie cât mai curând implementate.
"Întrucât ne pregătim pentru Summitul NATO din 2023, din Lituania, în perioada imediat următoare ne revine responsabilitatea comună de a implementa integral deciziile adoptate la Madrid, cât mai curând posibil, în special pe cele care privesc postura de pe Flancul Estic, inclusiv de la Marea Neagră. Cu această ocazie, doresc să transmit profunda recunoştinţă a României către toţi aliaţii care au decis dislocarea de trupe pe teritoriul nostru", a spus şeful statului la reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe din statele membre NATO.
NATO nu este parte din conflict, dar ne asumăm că vom susţine Ucraina cât timp va fi necesar, a declarat marţi, la Bucureşti, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, în debutul reuniunii miniştrilor Afacerilor Externe din statele membre NATO.
El a mulţumit României pentru găzduirea reuniunii NATO, menţionând că este vorba despre o întâlnire importantă, în contextul războiului din Ucraina.
Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns, marţi, la Palatul Parlamentului pentru a participa la reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe din statele membre NATO.
Şeful statului a fost întâmpinat de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, şi ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu.
Şefii diplomaţiilor din ţările membre NATO s-au reunit, marţi, la Palatul Parlamentului, fiind întâmpinaţi de ministrul român al Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, şi secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg.
În declaraţiile date la sosirea la Palatul Parlamentului, înalţii diplomaţi prezenţi la Bucureşti şi-au exprimat susţinerea faţă de Ucraina, împotriva căreia Rusia a declanşat un război, cu referire la gravitatea situaţiei umanitare, şi au apreciat în acelaşi context necesitatea şi unitatea parteneriatului NATO. Au fost menţionate îngrijorări legate de riscurile crizei energetice şi economice.
Ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a subliniat că desfăşurarea la Bucureşti a reuniunii miniştrilor Afacerilor Externe din ţările NATO este o premieră pentru România, dar şi pentru NATO.
Pe lungul său drum către democraţie şi acum, când apără democraţia de pretutindeni, România poate conta pe faptul că SUA îi vor fi alături, a declarat, marţi, secretarul de stat american Antony Blinken în cadrul unei conferinţe de presă comune cu omologul român, Bogdan Aurescu.
Ţările membre ale NATO vor continua să sprijine Ucraina pe parcursul acestor luni dificile, a declarat marţi ministrul de externe britanic James Cleverly, la sosirea la reuniunea miniştrilor de externe din Alianţa Nord-Atlantică, organizată la Palatul Parlamentului.
Regiunea Mării Negre este o componentă critică a apărării NATO, a strategiei NATO, a declarat, marţi, la Bucureşti, secretarul de stat american Antony Blinken, într-o conferinţă de presă comună cu ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.
Statele membre ale NATO furnizează un ajutor fără precedent Ucrainei şi vor continua să îi sprijine pe ucraineni prin distribuirea de elemente de apărare antiaeriană puternice şi pentru reconstruirea infrastructurii de gaz şi a celei electrice, a declarat marţi secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, la sosirea la reuniunea miniştrilor de externe din NATO, găzduită de Palatul Parlamentului. Integral pe www.agerpres.ro