Primăria Constanţa: Testarea COVID-19 a tuturor dascălilor, decontată de administraţia locală

Cadrele didactice de la unităţile de învăţământ din municipiul Constanţa se vor putea testa COVID-19, dacă doresc, banii fiind alocaţi de administraţia locală, care va deconta şi măştile pe care le vor utiliza elevii şi dascălii, din suma de 5 milioane de lei alocată pentru deschiderea în siguranţă a şcolilor, a informat luni municipalitatea.
"Anul acesta, am propus în ultima şedinţă de Consiliu Local un amendament prin care am acordat 5 milioane de lei pentru deschiderea şcolii în siguranţă. Banii aceştia vor merge, cu prioritate, pe baza cererilor pe care le fac toate şcolile. În Constanţa, avem 69 de unităţi şcolare cu personalitate juridică şi 30 fără personalitate juridică, adică sunt structuri ale şcolii mamă", a transmis, luni, primarul Constanţei, Decebal Făgădău, printr-un comunicat de presă, preluat de AGERPRES.
Conform acestuia, cele 5 milioane de lei vor fi distribuite, printre altele, pentru măşti pentru cei 40.000 de preşcolari şi şcolari şi teste COVID-19 pentru circa 3.000 de cadre didactice.
"Testarea tuturor cadrelor didactice care vor dori. Nu este obligatoriu. Indiferent dacă se testează în sistemul public ori privat. Tot ceea ce trebuie să facă directorii unităţilor şcolare este să ne solicite acest lucru. În secunda 2, vor primi banii. Prioritară este testarea dascălilor. În învăţământul public avem aproape 3.000 de dascăli. Avem peste 40.000 de copii şi avem nevoie de 5 măşti pe zi sau de măşti care se pot refolosi. Decizia o vor lua cadrele didactice şi părinţii. Directorul face cerere şi noi dăm banii", a spus Făgădău.
Municipalitatea alocă bani şi pentru materiale igienico-sanitare (dezinfectant, produse de curăţenie), dar şi pentru digitalizarea şcolilor.
"Materiale igienico-sanitare: dezinfectant, produse de curăţenie. Noi, de la sfârşitul anului 2019, am accelerat măsurile de igienă în toate şcolile. Până acum, de când am aprobat banii în şedinţa de Consiliu Local, am primit doar 10 cereri pentru materiale igienico-sanitare. Asta înseamnă că ele existau deja. Continuarea eforturilor de digitalizare: portarea către online acolo unde, în funcţie de scenariu, se va hotărî acest lucru. În fiecare clasă ne dorim să avem câte un echipament pentru transmisia online. Primăria decontează din luna martie deja abonamente pentru diferite platforme, în funcţie de ce a ales fiecare şcoală", a mai informat primarul Constanţei.
Sursa: www.agerpres.ro