Primul grup de solicitanți de azil expulzați din Germania a ajuns la Kabul
Un prim grup format din 38 de solicitanți de azil afgani a sosit miercuri la Kabul venind de la Frankfurt, zbor care a marcat prima repatriere a unor cetățeni afgani din Germania, în virtutea unui acord încheiat de guvernele de la Berlin și Kabul în luna octombrie, transmite Reuters, preluat de AGERPRES.
Ei au fost înregistrați de oficiali locali la Kabul înainte de a se deplasa în regiunile de origine din Afganistan.
Afganii au devenit în 2016 al doilea mare grup de solicitanți de azil în Germania, după sirieni, potrivit datelor Biroului federal german de statistică (Destatis).
''Era dimineață devreme și dormeam atunci când patru polițiști au venit la mine acasă și m-au arestat. Nu am avut timp să-mi iau telefonul mobil, laptopul și alte haine'', a declarat unul dintre afganii repatriați, Ali Madad Nasiri, care a adăugat că a trăit trei ani în Germania.
Acordul încheiat de guvernele german și afgan în luna octombrie a provocat proteste în mai multe orașe germane în ultimele săptămâni, organizațiile pentru apărarea drepturilor omului susținând că Afganistanul încă nu este o țară sigură și că, în aceste condiții, solicitanții de azil expulzați de Germania ar putea deveni ținta represaliilor.
Un purtător de cuvânt al Ministerului afgan pentru Refugiați a menționat că 10.000 de cetățeni afgani au revenit din Europa în acest an. Următorul zbor care va repatria din Germania solicitanți de azil este prevăzut pentru începutul lunii ianuarie.
Germania a primit 890.000 de migranți anul trecut, ceea ce a provocat în rândul opiniei publice temeri legate de securitatea internă și integrarea persoanelor respective și a dus la creșterea popularității partidului de extremă dreaptă 'Alternativa pentru Germania'.