Rusia avertizează că va riposta dacă SUA o vor sancționa pentru atacurile cibernetice
Rusia a avertizat miercuri că va riposta unor eventuale noi sancțiuni adoptate împotriva ei de către SUA, reacție ce survine după ce congresmanul Lindsey Graham, membru al Partidului Republican din care face parte și președintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia trebuie să se aștepte la sancțiuni dure ca urmare a atacurilor cibernetice din timpul campaniei electorale americane, transmite agenția Reuters, preluat de AGERPRES.
'Sincer, ne-am săturat de minciuna cu 'hackerii ruși' care este răspândită în SUA de la cel mai înalt nivel', a declarat purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, ea calificând relatările despre posibile noi sancțiuni drept o 'provocare dirijată de Casa Albă'.
Partidului Democrat american și inclusiv președintele Barack Obama au acuzat Rusia că a intervenit prin astfel de atacuri în campania electorală, democrații susținând că obiectivul acestei operațiuni a fost să o slăbească pe candidata lor la președinție, Hillary Clinton, care în final a pierdut alegerile în fața republicanului Donald Trump.
Autoritățile de la Moscova au negat permanent aceste acuzații și au cerut Washingtonului să le probeze sau să închidă subiectul.