Săptămâna Modei de la Milano: Fendi propune “La vie en rose”

Ținând cont de prezentările din a doua zi a Săptămânii modei de la Milano, stiliștii preconizează o vară toridă și plină de culoare în vara anului 2017. O ilustrare perfectă făcută de designerul Karl Lagerfeld care a realizat o colecție strălucitoare și plină de prospețime pentru Fendi, relatează AFP, preluat de AGERPRES.
Cu perle colorate presărate în păr și buzele strălucind de strasuri, manechinele și-au făcut o intrate triumfătoare pe podium. Ele au afișat o modă neglijentă, dar niciodată banală, între simplitate și sofisticare. Lăsând la vedere chiloți bufanți oarecum infantili, ele au defilat în rochii-chemise ultrascurte sau din tricot cu mijlocul la vedere. Ținutele au fost decorate cu broderii, emanând o lejeritate în acord cu vremurile actuale de criză.
Spiritul ludic a fost accentuat de botinele care urcă deasupra gleznei simulând ciorapii și de tonalitățile pastel asupra cărora a dominat rozul nud simulând pielea, alunecând uneori spre nuanțele de mov. Garderoba a strălucit și prin dungile orizontale sau verticale, late sau înguste. Toate acestea într-un joc al "deconstrucției" subtile a veșmintelor. Pătrate mari din material pot fi astfel înnodate în jurul taliei, simulând o fustă deasupra unui costum de baie.
Rochiile despicate s-au suprapus lejer peste topuri, în timp ce sacouri brodate bogat au lăsat spatele complet la vedere. Amestecul de țesături, brocartul, decorațiunile din frunze aurii, florile și fluturii aplicați au dat bogăție și libertate de mișcare întregii colecții.
Casa romană Fendi a prezentat cu această ocazie și noile genți, la mijloc între clasic și tip poștas, care se poate purta de-a curmezișul sau la spate, în funcție de ocazii, grație unui sistem complex de anouri și care pot fi accesorizate după gust. "Poșeta devine astfel o jucărie pentru adulți", Silvia Venturini Fendi, directoarea artistică pentru accesorii feminine a Fendi.
Același spirit jucăuș s-a regăsit și în colecția casei Emilio Pucci, realizată de tânărul designer Massimo Giorgetti, cu o infuzie de culori vitaminizate. Roz pal, galben auriu, oranj, turcoaz, verde crud, albastru electric... Au defilat rochii maxi, stil tunică, fluide și monocrome ușor drapate care se poartă cu botine din pânză, într-o nuanță apropiată. Sau rochii în culori psihedelice asortate într-un look total cu pantofi și genți.
Mijlocul este lăsat la vedere, iar rochiile minimaliste duc cu gândul la plajă. Fetele mai pudice își pot acoperi goliciunea cu prelungiri din franjuri și asorta o pălărie din paie, sau, dacă preferă, pot ieși la plimbare în costum de baie întreg peste care îmbracă neglijent un trench-coat dintr-un material lejer, în caz de ploaie.
Colecția prezentată de Max Mara a prevăzut de asemenea o căldură tropicală pentru vara viitoare, însoțindu-și ținutele cu diferite accesorii purtate pe cap, precum vizierele, pentru a se proteja de soare. Casa de modă a propus o garderobă în stil sportiv pigmentată cu tușe de culoare de mare impact, sau cu printuri animale.
Rochiile mulate din jerse și colanții au dat o notă sexy unei colecții foarte practice cu mici piese interschimbabile, salopetele bustieră, tricourile fără mâneci sau bluzoanele și trenciurile lejere.
Foto: AGERPRES