Şeful Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu, a fost adus cu mandat la Direcţia Naţională Anticorupţie, luni dimineaţă, pentru a fi audiat într-un dosar.
Horia Georgescu a ajuns la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie în jurul orei 08.15, fiind însoţit de anchetatorii care au pus în executare mandatul de aducere emis pe numele şefului ANI. Întrebat, la intrarea în sediul DNA, în ce dosar va da declaraţii, Horia Geogescu a spus că nu ştie despre ce cauză este vorba. Din primele informaţii rezultă că Horia Georgescu ar urma să fie audiat într-un dosar disjuns din cel în care fosta şefă a DIICOT Alina Bica a fost trimisă în judecată pentru restituirea ilegală, de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), a unui teren supraevaluat. Horia Georgescu, în vârstă de 38 de ani, este președinte al Agenției Naționale de Integritate din aprilie 2012.