Sindicaliştii de la Sanitas pichetează miercuri Ministerul Muncii

Reprezentanţi ai Federaţiei Sanitas pichetează miercuri Ministerul Muncii, aceasta fiind a treia acţiune dintr-o serie de proteste programate de liderii Federaţiei, ca reacţie la efectele reglementărilor Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi ale OUG 114/2018, informeazã AGERPRES.
Cu o săptămână în urmă, sindicaliştii din sănătate au pichetat sediul Ministerului Sănătăţii, iar în urmă cu două săptămâni ei au protestat în faţa Ministerului de Finanţe.
În calendarul de proteste stabilit de sindicalişti, Sanitas anunţă organizarea unui miting de amploare în Bucureşti la începutul lunii aprilie.
Preşedintele Federaţiei Sanitas, Leonard Bărăscu, a avertizat că sindicatele din Sănătate vor declanşa greva generală în cazul în care comunicarea şi dialogul social cu Guvernul vor rămâne la fel de proaste şi în luna aprilie.
Reprezentanţii Sanitas consideră că OUG 114 afectează grav salariile angajaţilor din sănătate şi din asistenţa socială.
"(...) Legea 153/2017 a creat un nivel ridicat de aşteptare, iar OUG 114/2018 a produs o gravă afectare a evoluţiei fireşti a veniturilor salariaţilor din sănătate şi asistenţa socială, (...) actele normative cu caracter salarial din ultimii doi ani sunt contradictorii şi au prevederi interpretabile care au condus la aplicarea lor neunitară şi discriminatorie, (...) ianuarie 2019 nu a adus creşteri reale de venituri salariaţilor care, conform Legii 153/2017, urmau să beneficieze de acestea, iar celor care au beneficiat de creşteri în martie 2018 limitele impuse de OUG 114/2018 le-au produs pierderi importante de venituri", susţine Sanitas, într-un comunicat.
Revendicările sindicaliştilor din sănătate vizează eliminarea din plafonul de 30% a indemnizaţiei de hrană şi a sporului pentru asigurarea continuităţii activităţii în unităţile sanitare şi de asistenţă socială, calcularea sporurilor şi a gărzilor la salariul de bază actual pentru toţi salariaţii din sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială, asigurarea finanţării creşterilor salariale prin transfer de la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, includerea contravalorii indemnizaţiilor pentru concediile de odihnă şi pentru concediile medicale în suma salariilor de bază de la nivelul ordonatorului de credite, eliminarea inechităţilor în ceea ce priveşte aplicarea regulamentului de sporuri, precum şi negocierea şi semnarea Contractului Colectiv de Muncă la nivelul sectorului "Sănătate. Activităţi sanitar-veterinare".