Spania: Autoritatea de supervizare a concurenţei investighează Booking.com

Autoritatea spaniolă de supervizare a concurenţei (CNMC) a lansat o investigaţie asupra platformei de rezervări de spaţii de cazare online Booking.com, privind posibile practici concurenţiale neloiale, care afectează hotelurile şi agenţiile de turism online rivale din ţară, transmite Reuters, preluat de AGERPRES.
Rămâi aproape de Radio Românul, pentru a afla interviuri importante, știri de ultimă oră, dar și informații de larg interes pentru comunitatea românească din Spania și din întreaga lume.
Radio Românul este: Aproape de Tine!
Ai aplicația Radio Românul pe telefon?
Pe Aplicația Radio Românul, ne poți asculta din orice loc din lume!
Descarcă Gratuit Aplicația Radio Românul pe Telefon:
Disponibilă în Google Play pe Android - descarcă AICI
Disponibilă în App Store pe iOS - descarcă AICI
Investigaţia vine în urma plângerilor Asociaţiei Directorilor de Hoteluri din Spania (AEDH) şi Asociaţiei Hotelurilor din Madrid, a precizat CNMC. Acestea susţin că site-ul Booking.com a impus condiţii inechitabile hotelurilor din Spania şi a implementat politici care ar putea duce la efecte de excludere asupra altor agenţii de turism online. De asemenea, platforma ar fi exploatat hotelurile spaniole, care sunt dependente financiar de site-ul Booking.com.
Instituţia a găsit "motive rezonabile" pentru a crede că Booking.com (cu sediul în Olanda) a încălcat reglementările antitrust din Spania, precum şi articolul 102 din Tratatul de funcţionare al UE, care interzice firmelor să abuzeze de poziţia dominantă pe piaţă.
Într-un comunicat, Booking.com a dat asigurări că va coopera cu CNMC în privinţa investigaţiei, răspunzând la orice întrebare legată de afacerile sale în Spania.
"Ceea ce vrem cu adevărat este ca aceste practici să înceteze", a afirmat preşedintele AEDH, Manuel Vegas, pentru Reuters.
Autoritatea spaniolă de supervizare a concurenţei va investiga cazul în următoarele 18 luni, în care ambele părţi îşi vor prezenta argumentele.
Dacă se ajunge la concluzia că Booking.com a încălcat reglementările antitrust din Spania, s-ar putea confrunta cu o amendă între 100.000 euro şi peste zece milioane de euro.
În 2020, Curtea Federală de Justiţie din Germania a stabilit că platformele de rezervări, cum ar fi Booking.com, nu pot interzice hotelurilor partenere să ofere preţuri mai scăzute pe propriile lor site-uri. Integral pe www.agerpres.ro
SURSA: AGERPRES
Foto: pixabay.com