VIDEO Spania: Mii de manifestanţi din sistemul de sănătate publică au protestat la Madrid

Mii de reprezentanţi ai personalului medical afectat de pandemie au mărşăluit duminică la Madrid în sprijinul sistemului de sănătate public spaniol, relatează AFP, preluat de AGERPRES.
Agitând pancarte prin care cereau "o sănătate 100% publică", manifestanţii au defilat în ritmul tobelor pe străzile capitalei spaniole la apelul platformei "Marea Blanca" , care grupează mai multe organizaţii profesionale.

Potrivit organizatorilor, circa 10.000 de manifestanţi au participat la marş, deşi prefectura Madridului nu a comunicat o cifră pentru moment.
Autorităţile din regiunea Madrid sunt criticate pentru lipsa de investiţii în sistemul de sănătate publică din zonă, unul din epicentrele epidemiei din Spania.
Manifestaţia intervine cu două zile înainte de inaugurarea marţi a spitalului pentru persoanele contaminate cu COVID-19 în Madrid, construit în câteva luni de administraţia regională pentru a decongestiona celelalte spitale ale capitalei.
Noul spital, care poate primi până la 1.000 de pacienţi, provoacă temerea că ar putea să capteze resursele alocate altor spitale, în special personal sanitar.
"Noul spital este o escrocherie absolută pentru Madrid şi madrileni. El nu este absolut deloc necesar, Madridul are suficiente paturi care ar fi putut fi utilizate", apreciază o fostă infirmieră pensionară de 67 de ani.
Spania rămâne una dintre ţările europene cele mai afectate de pandemie, cu peste 44.000 de morţi şi peste 1,6 milioane de persoane contaminate.
Sursa: www.agerpres.ro