Spania: Rămăşiţele lui Franco vor fi exhumate joi, anunţă guvernul

Rămăşiţele dictatorului spaniol Francisco Franco vor fi exhumate joi din mausoleul din apropiere de Madrid unde sunt îngropate, a anunţat luni guvernul spaniol, potrivit AFP, preluat de AGERPRES.
Ele vor fi apoi transferate la cimitirul din Pardo, la periferia capitalei spaniole, o operaţiune care se va derula "în prezenţa familiei dictatorului", a precizat executivul într-un comunicat.
"Exhumarea şi reînhumarea se vor face într-un cadru restrâns, în prezenţa apropiaţilor săi" şi a ministrului Justiţiei, Dolores Delgado, se mai arată în comunicat.
Familia Franco a depus fără succes mai multe recursuri în justiţie pentru a păstra rămăşiţele dictatorului în grandiosul mausoleu de marmură Valle de los Caídos, care are pe el o cruce gigant şi care a fost construit în munţi la 50 de kilometri nord-vest de Madrid.

Foto: (c) RODRIGO JIMENEZ / EPA
De la venirea sa la putere în iunie 2018, premierul socialist Pedro Sanchez a făcut din exhumarea lui Franco una dintre priorităţile sale, pentru ca mausoleul să nu mai fie un loc de apologie a franchismului.
La 25 septembrie, Curtea Supremă din Spania a respins ultimul recurs depus de familie, validând decizia guvernului socialist de a exhuma rămăşiţele.
Biserica Catolică Spaniolă a dat asigurări apoi că nu se va opune exhumării lui Franco, îngropat din 1975 într-o biserică a cărei construcţie a fost decisă de dictatorul însuşi, fiind ridicată în special de mii de prizonieri republicani.
Mormântul său este instalat la loc de cinste, în apropiere de altar.
Franco a condus Spania de la sfârşitul Războiului Civil pe care l-a câştigat în 1939 şi până la moartea sa în 1975.
Foto: AGERPRES