Spania: Un incendiu de vegetaţie, activ în apropiere de Barcelona, a mistuit peste o mie de hectare de pădure

Un incendiu de vegetaţie, activ la aproximativ 100 de kilometri vest de Barcelona, a mistuit 1.100 de hectare de pădure şi terenuri agricole, a anunţat duminică, într-un mesaj publicat pe Twitter, Comisia forestieră din Catalonia, informează DPA, preluat de AGERPRES.
Există temeri că incendiul ar putea fi alimentat de vântul care în această regiune se înteţeşte de obicei în jurul prânzului, pe fondul temperaturilor ridicate, de aproximativ 30 de grade Celsius şi a secetei severe.
Aproximativ 5.000 de hectare sunt ameninţate în mod direct de acest incendiu.
Este cel mai mare incendiu de pădure izbucnit în acest an în regiunea împădurită din Catalonia, potrivit El Periodico.
Cenuşa rezultată în urma incendiului a ajuns deja în zone din Barcelona.
Alături de pompierii locali şi de unităţile pentru stingerea incendiilor forestiere, soldaţi din cadrul armatei spaniole au fost desfăşuraţi duminică dimineaţă în lupta cu flăcările.
Fermieri din regiune au fost chemaţi să are zone de pe ogoarele lor pentru a crea bariere împotriva răspândirii flăcărilor.
Aproximativ 80 de persoane din regiune au fost nevoite să evacueze locuinţele de la debutul incendiului, sâmbătă dimineaţă.
Nu se cunoaşte cauza declanşării incendiului.
La sfârşitul săptămânii trecute, un incendiu forestier izbucnit spre nord, pe Costa Brava, a mistuit 415 hectare de pădure în rezervaţia naturală Cap de Creus.
Sursa: www.agerpres.ro