Tenis: Andy Murray va avea statuie la Wimbledon

Tenismanul britanic Andy Murray, dublu câştigător la turneul de la Wimbledon (2013, 2016), va avea în curând statuia sa la All England Club, a declarat pentru BBC Richard Lewis, directorul general al turneului, citat de AFP, preluat de AGERPRES.
Scoţianul în vârstă de 31 de ani, a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă că îşi va încheia cariera în anul în curs din cauza unor dureri persistente la un şold, dar a afirmat că speră să poate ajunge până la turneul de la Wimbledon.
Cu ochii în lacrimi, Murray, care a participat la turneul de la Brisbane unde a fost eliminat în turul secund, a făcut acest anunţ la Melbourne, cu trei zile înainte de debutul Openului Australiei (14-27 ianuarie).
Murray, fost numărul 1 mondial şi câştigător a trei titluri de Mare Şlem, s-a retras de la Openul Australiei 2018 pentru a fi supus unei operaţii la un şold şi nu a revenit pe terenurile de tenis decât în luna iunie, cu ocazia turneului de londonez de la Queen's. Apoi, el a disputat doar patru turnee înainte de a-şi încheia sezonul în luna septembrie pentru a lucra la revenirea în formă.
Andy Murray s-ar putea alătura astfel compatriotului său Fred Ferry, triplu câştigător al turneului între 1934 şi 1936, a cărui statuie tronează pe aleile de la Wimbledon.
"Am considerat întotdeauna că ar trebui să aducem un omagiu lui Andy Murray pentru extraordinara sa carieră la momentul în care se va retrage", a declarat directorul turneului.
Murray joacă luni în primul tur la Australian Open cu spaniolul Roberto Bautista Agut.