Timiş: Dosar penal pentru omor calificat, întocmit pe numele bărbatului care a ucis poliţistul, la Izvin
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru omor calificat pe numele lui Marcel Ionel Lepa, bărbatul care a ucis duminică un poliţist aflat în misiune, pe raza localităţii Izvin, cercetările fiind efectuate de procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, au anunţat, marţi, surse judiciare, informeazã AGERPRES.
Acesta a fost prins marţi dimineaţa într-o locuinţă din localitatea Remetea Mare, unde poliţiştii au descins luni şi au găsit urme de sânge. El a fost luat prin surprindere, astfel că poliţiştii nu au făcut uz de armamentul din dotare.
În cursul zilei de duminică, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Timiş au obţinut informaţii punctuale referitoare la faptul că un urmărit internaţional se află pe raza localităţii Izvin, de lângă Timişoara. În baza datelor obţinute, poliţiştii au demarat activităţi specifice pentru prinderea lui Marcel Ionel Lepa, urmărit internaţional în baza unui mandat de executare a pedepsei închisorii emis la data de 25 aprilie 2018 de Judecătoria Lugoj, fiind condamnat pentru tentativă de tâlhărie.
Astfel, poliţiştii s-au deplasat la imobilul respectiv, iar una din echipele de poliţişti a ocolit imobilul, pentru a se asigura că urmăritul nu poate fugi prin spatele clădirii, moment în care urmăritul a ieşit din casă şi a făcut uz de armă, omorând un poliţist. Ulterior, suspectul a fugit în curtea unui imobil vecin, unde ar fi ameninţat cu arma o persoană, încercând să-i sustragă autoturismul, moment în care un poliţist a făcut uz de armă, reuşind să-l rănească pe urmărit.
Imediat după producerea evenimentului, de la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române s-au dispus măsuri pentru sprijinirea poliţiştilor de la nivelul Poliţiei Timiş, în vederea depistării şi reţinerii persoanei în cauză, fiind trimişi specialişti din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale, de la Institutul Naţional de Criminalistică şi de la Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale. De asemenea, s-a dispus angrenarea unităţilor de poliţie limitrofe, precum şi a altor structuri ale Poliţiei Române de specialitate. S-a solicitat şi sprijinul Poliţiei de Frontieră şi al Jandarmeriei, precum şi al Inspectoratului General de Aviaţie al MAI, în vederea survolării zonei şi sprijinirii echipajelor din teren.