Trei români condamnaţi în Franţa: patru ani de închisoare pentru diamante de un milion de euro

Trei români au fost condamnaţi marţi în Franţa la patru ani de închisoare pentru o escrocherie elaborată prin care au sustras diamante în valoare de aproximativ un milion de euro, semnalează APP, preluat de AGERPRES. Complicele lor, un sârb stabilit la Paris, a primit în contumacie o pedeapsă de cinci ani de detenţie şi este dat în urmărire internaţională.
Infractorii au pus mâna în august 2017 pe trei diamante care nu au fost recuperate. Păgubiţii sunt un bijutier francez şi partenerul său de afaceri indian.
Escrocii îşi începuseră operaţiunea cu o lună înainte, la un târg de diamante din Maroc, unde doi dintre ei s-au prezentat ca un cuplu de armeni bogaţi care doresc să investească în pietre preţioase. Grupul s-a reunit ulterior la Milano şi în sudul Franţei, la Mazamet, unde presupuşii cumpărători au cerut evaluarea diamantelor de către un expert independent.
După ce afacerea s-a încheiat, aşa-zisul expert a închis diamantele într-o cutie sigilată, pe care comerciantul indian de diamante a luat-o cu el, în aşteptarea transferului bancar în valoare de 1,1 milioane de dolari, promis de escroci. A doua zi, văzând că nu primeşte banii, vânzătorul a deschis cutia - care era goală.
Procuratura a arătat în instanţa din oraşul Castres din sudul Franţei, unde a fost pronunţată condamnarea, că furtul s-a produs prin prestidigitaţie, cu ajutorul unei cutii cu fund dublu.
Sursa: www.agerpres.ro