Ucraina: Petro Poroșenko salută un armistițiu “real”, după 24 de ore fără incidente
Președintele ucrainean, Petro Poroșenko, a salutat vineri un armistițiu "real" în Ucraina, după 24 de ore fără incidente, pentru prima dată în ultimele șapte luni, dar a recunoscut că situația rămâne foarte fragilă, scrie AFP.
"Am informații pozitive. Astăzi (vineri), marcăm primele 24 de ore, după șapte luni (...), în care am avut un armistițiu real în Ucraina", a declarat Petro Poroșenko în cursul unei vizite oficiale în Australia.
"Nu vă puteți imagina cât de important este pentru mine. Este pentru prima dată când nu sunt anunțat că un soldat ucrainean a fost ucis sau rănit în timpul nopții", a adăugat el.
Armistițiul decretat marți în estul Ucrainei — al patrulea în opt luni — părea serios amenințat la două zile după intrarea sa în vigoare, atunci când armata a anunțat joi că trei soldați au fost uciși ori răniți în 24 de ore.
Potrivit președintelui ucrainean, ulterior însă nu s-au mai înregistrat morți sau răniți. "Totul rămâne atât de fragil", a admis Petro Poroșenko.
În cursul acestei săptămâni, la Minsk erau așteptate să se desfășoare noi negocieri de pace, pentru a găsi un acord de încetare a focului mai durabil în conflictul soldat din aprilie cu peste 4.300 de morți. Ele au fost însă amânate, fără să fie anunțată vreo dată pentru reluarea lor.