Rusia va recunoaște rezultatele alegerilor legislative și prezidențiale ce urmează a fi organizate la 2 noiembrie de rebelii proruși în regiunile care se află sub controlul lor în Ucraina, a anunțat marți ministrul rus de externe Serghei Lavrov.
"Sperăm că alegerile vor fi ținute așa cum a fost stabilit și noi vom recunoaște, desigur, rezultatele lor", a declarat șeful diplomației de la Moscova într-un interviu pentru cotidianul rus Izvestia. "Sperăm că exprimarea voinței va fi liberă și că nimeni din exterior nu va încerca să o perturbe", a adăugat el.
În opinia ministrului rus, alegerile de la 2 noiembrie din regiunile Donețk și Lugansk, proclamate 'republici populare' de către separatiștii din estul Ucrainei, 'vor fi foarte importante pentru a legitima autoritățile' din aceste teritorii. 'Este vorba de unul din punctele cele mai importante ale acordurilor de la Minsk', încheiate la 5 septembrie cu participarea Rusiei și care au permis instituirea unui armistițiu în estul Ucrainei, a subliniat Lavrov.
Regiunile Donețk și Lugansk nu au luat parte la alegerile organizate duminică în restul Ucrainei, despre care Serghei Lavrov a afirmat că au fost marcate de 'numeroase nereguli' în timpul campaniei electorale, admițând însă că scrutinul este valid.