Uniunea Europeană a decis miercuri să investească 650 de milioane de euro în proiecte de infrastructuri energetice, în majoritate în țările baltice și în cele din Europa Centrală, relatează AFP.
'Statele membre au acceptat să aloce 647 milioane de euro pentru a susține proiecte de infrastructuri prioritare', a indicat Comisia Europeană într-un comunicat. Fondurile vor veni din programul european 'Mecanism pentru interconexiune în Europa'.
Potrivit Comisiei, proiectele vor permite 'să crească securitatea energetică a Europei, să reducă izolarea mai multor state membre în raport cu rețeaua UE și să contribuie la completarea pieței europene a energiei'.
Partea cea mai importantă a sumei, de circa 295 milioane de euro, este destinată unui proiect de interconexiune gazieră între Polonia și Lituania. O interconexiune electrică între Estonia și Letonia va beneficia de un ajutor de peste 112 milioane de euro. O alta, în Letonia, obține peste 55 milioane de euro.
Interconexiunile între Franța și Spania beneficiază de o asistență europeană de 3,2 milioane de euro, iar un proiect între Cotentin (în vestul Franței) și regiunea Exter (Marea Britanie) — de 7,2 milioane de euro.
Peste 20 din cele peste 30 de proiecte vizează direct țările baltice și cele din Europa Centrală și de Est.