Un băieţel de 10 ani din Spania, cu o formă severă de COVID-19, a părăsit spitalul după 11 zile la terapie intensivă

Un băieţel de 10 ani care s-a luptat timp de 11 zile cu o formă severă de COVID-19 într-o unitate de terapie intensivă din Spania s-a putut întoarce acasă vineri, informează Reuters, preluat de AGERPRES.
Băieţelul, pe nume Mateo Roman, fusese internat la spitalul Mancha Centro din Ciudad Real, unde se bucurase de întreaga grijă şi afecţiune a personalul medical.
"Mulţumesc mult tuturor celor care mi-au trimis urări de bine. Vă iubesc pe toţi ", a declarat Matea pentru radiodifuzorul de stat TVE.
Lucas Salcedo, şeful serviciilor de pediatrie de la Mancha Centro, l-a felicitat pe băieţel pentru că nu a abandonat niciodată speranţa, "chiar şi în cele mai dureroase momente".
Cazul lui Mateo - unul dintre cei trei copii sub 14 ani admişi la unitatea de terapie intensivă a spitalului din luna martie - a devenit bine-cunoscut în Spania după ce o asistentă a publicat o fotografie alături de acesta pe social media.
În ultima zi petrecută la spital, echipa medicală i-a dăruit lui Mateo o minge de baschet, o carte de colorat cu tematică auto şi o pelerină de Superman.
Sursa: www.agerpres.ro