USPLR: Activitatea polițiștilor locali trebuie încadrată în condițiile speciale de muncă, la fel ca cea a polițiștilor
Vicepreședintele Uniunii Sindicatelor Polițiștilor Locali din România (USPLR), Viorel Costin, a declarat luni, pentru AGERPRES, că activitatea polițiștilor locali trebuie încadrată în condițiile speciale de muncă, la fel ca cea a angajaților Poliției Române, iar din acest motiv speră ca proiectul de lege aflat pe ordinea de zi a Camerei Deputaților să fie adoptat în forma propusă.
Viorel Costin a făcut referire la proiectul pentru modificarea lit.b) a art.35 din Legea nr.155/2010, referitor la încadrarea activității în condiții deosebite, speciale sau alte condiții de muncă, care a fost înscris în această lună pe ordinea de zi a Camerei Deputaților, care este cameră decizională.
Acesta a spus că, deși Legea Poliției Locale 155/2010, prevede la art. 35, lit. b) că polițistul local mai are dreptul și la încadrarea activității în condiții deosebite, speciale sau alte condiții de muncă, această prevedere nu a fost pusă în aplicare niciodată, întrucât textul a fost vag formulat, iar din acest motiv este necesară modificarea acestuia.
"Cu toate acestea, atribuțiile pe care polițistul local le îndeplinește în exercitarea competențelor conferite de lege și care, în domeniul ordinii publice și circulației pe drumurile publice sunt similare celor prevăzute pentru polițiștii din cadrul Poliției Române, constituie activități ce solicită o încordare psihică foarte ridicată. Astfel, polițiștii locali sunt dotați cu armament și muniție și își desfășoară activitatea în condiții de risc care le pun în pericol viața, sănătatea sau integritatea corporală (...). De asemenea, amenințările și vulnerabilitățile la adresa vieții, integrității corporale și sănătății polițiștilor locali s-au înmulțit, acestea constituind riscuri deosebite, unele dintre aceste agresiuni fizice sau atacuri având drept urmare rănirea gravă sau decesul polițiștilor locali aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu", a arătat vicepreședintele USPLR.
Costin susține că, deși la art. 37 alin (1) din Legea 155/2010, se prevede că polițistul local, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, beneficiază de protecție specială, în condițiile legii, similară cu a polițistului din cadrul Poliției Române, polițiștii locali nu au dreptul la încadrarea activității în condiții deosebite, speciale sau alte condiții de muncă.
"În consecință, propunerea USPLR vizează încadrarea activității în condiții deosebite, speciale sau alte condiții de muncă prevăzute de lege pentru polițiști și funcționarii publici cu statut special din domeniul ordinii publice", a precizat Viorel Costin.