Parlamentul Venezuelei, controlat de opoziție, a lansat miercuri o procedură pentru destituirea magistraților Curții Supreme care și-au arogat pentru scurtă vreme săptămâna trecută prerogativele deputaților, provocând indignarea internațională, transmite AFP, preluat de AGERPRES.
Într-un climat politic tensionat și la o zi după ciocniri între manifestanți antichaviști (de la numele fostului președinte Hugo Chavez, 1999-2013) și forțele de ordine, deputații au adoptat un text acuzându-i pe judecătorii Curții Supreme de "lovitură de stat" pentru că au confiscat puterea legislativă timp de 48 de ore.
Înalta instanță, considerată ca favorabilă președintelui socialist Nicolas Moreno, a revenit sâmbătă asupra deciziei sale care declanșase proteste la nivel internațional.
Un cordon de militari a fost amplasat în apropierea Parlamentului, a constatat un corespondent al agenției France Presse.
Proiectul deputaților de a-i înlătura pe judecătorii Curții Supreme, care trebuie să fie validat de o altă instanță — Puterea Morală—, are însă puține șanse de reușită, chavismul controlând toate instituțiile din Venezuela, cu excepția parlamentului.
De la intrarea în funcție a legislativului, controlat de opoziția de centru-dreapta pentru prima dată după 17 ani, Curtea Supremă a anulat toate deciziile acestuia, considerând Parlamentul în afara legii pentru că a admis în rândurile sale trei deputați a căror alegere este afectată de bănuieli de fraudă.
"Lupta noastră urmărește să reda Adunării competențele sale, lovitura de stat nu a fost doar împotriva Adunării, ci împotriva poporului", a afirmat în cursul dezbaterilor de miercuri președintele Parlamentului, Julio Borges.
Textul votat mai stabilește ca obiectiv "lupta pentru restabilirea ordinii constituționale", organizarea de alegeri anticipate și eliberarea "deținuților politici".
Tabăra lui Nicolas Maduro este angajată într-o confruntare cu opoziția de centru-dreapta după ce aceasta a câștigat detașat alegerile legislative de la sfârșitul lui 2015, iar antichaviștii au lansat un apel la o nouă manifestație joi, la Caracas.
În afară de profunda criză politică în curs, Venezuela, care a cunoscut trei tentative de lovitură de stat din 1992, este lovită de o penurie ce afectează 68% dintre produsele de bază, iar inflația devenit incontrolabilă (1.660% la sfârșitul lui 2017, potrivit unei previziuni a FMI).