VIDEO Campania naţională de vaccinare anti-COVID/ Începe etapa a II-a de imunizare

A doua etapă de vaccinare anti-COVID începe vineri pentru populaţia cu grad ridicat de risc şi lucrătorii care desfăşoară activităţi în domenii-cheie, esenţiale, informeazã AGERPRES.
Preşedintele Klaus Iohannis urmează să se vaccineze public, în cursul acestei zile.
Din categoria celor cu grad ridicat de risc fac parte adulţii cu vârsta peste 65 de ani, precum şi persoanele aflate în evidenţă cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcţie de indicaţiile vaccinurilor utilizate.
Conform Comitetului naţional pentru coordonarea activităţilor privind vaccinarea anti-COVID, în conformitate cu dovezile ştiinţifice actuale, în categoria "boli cronice" se încadrează oricare dintre următoarele afecţiuni:
* diabet zaharat
* obezitate
* alte boli metabolice, inclusiv congenitale
* afecţiuni cardiovasculare
* afecţiuni renale
* afecţiuni oncologice
* afecţiuni pulmonare
* afecţiuni neurologice, inclusiv sindromul Down
* afecţiuni hepatice moderate/severe
* afecţiuni autoimune
* imunodepresii severe: pacienţi transplantaţi, cu consult medical prealabil, pacienţi care urmează terapii biologice sau terapie de lungă durată cu corticosteroizi, pacienţi infectaţi cu HIV/SIDA.
Tot în această etapă vor fi imunizaţi lucrătorii care desfăşoară activităţi în domenii-cheie, esenţiale:
* personal cheie pentru funcţionarea instituţiilor statului (Administraţia Prezidenţială, Parlament, Guvern, ministere şi instituţii subordonate acestora);
* personalul din domeniul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti;
* personalul din sectorul economic vital: procesare, distribuţie şi comercializare a alimentelor de bază (panificaţie, lactate, carne, fructe şi legume); uzine de apă, epurare, transport şi distribuţie apă; centrale electrice, producţie, transport şi distribuţie curent electric; unităţi de producţie, transport şi distribuţie gaze; unităţi de producţie, transport şi distribuţie combustibili lichizi şi solizi; unităţi de producţie, transport şi distribuţie medicamente şi materiale sanitare; transport de persoane şi mărfuri; noduri feroviare, aeroporturi civile şi militare, porturi esenţiale; comunicaţii (Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Radio şi Televiziune naţionale); personalul din unităţile de învăţământ şi creşe; personalul poştal şi din servicii de curierat; personalul cultelor religioase; personalul din mass-media care desfăşoară activităţi cu risc crescut de expunere la infecţia cu SARS-CoV-2 (ex: reportaje în unităţi medicale); personalul din domeniul salubrităţii şi deşeurilor.
"Vaccinarea în masă reprezintă singura soluţie pentru a ne întoarce, cât mai rapid, la normalitate şi a ne relua în siguranţă toate activităţile care ne-au lipsit enorm în ultimul an. De succesul campaniei de vaccinare depind în egală măsură relansarea economiei şi evitarea unor crize profunde, ale căror efecte pot lăsa urme adânci în societate, educaţie şi economie", a declarat preşedintele Klaus Iohannis, marţi, într-o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni.
El a anunţat că, vineri, se va vaccina anti-COVID-19.
"Nu am dorit nici eu, nici premierul, ca să zic aşa, în ghilimele, să ne băgăm în faţă. Ar fi fost, probabil, mesajul greşit, dar vineri, în 15 ianuarie, începe a doua etapă de vaccinare în care este prevăzută vaccinarea, de exemplu, a personalului de învăţământ, a persoanelor de peste 65 de ani şi a persoanelor cu comorbidităţi, cu boli cronice, dar şi a personalului numit esenţial, de exemplu Administraţia Prezidenţială, Guvernul şi aşa mai departe. Şi pentru a marca debutul campaniei de vaccinare din etapa a doua, eu mă voi vaccina public vineri", preciza Klaus Iohannis.
Sursa: www.agerpres.ro