VIDEO Iohannis: Personalul medical şi toţi cei care se sacrifică pentru a opri răspândirea virusului – eroii acestui an
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, la ceremonia care s-a desfăşurat de Ziua Naţională la Arcul de Triumf din Bucureşti, că personalul medical şi toţi cei care se sacrifică pentru a opri răspândirea noului coronavirus sunt eroii acestui an, informeazã AGERPRES.
Şeful statului a afirmat că doreşte ca Ziua Naţională să fie dedicată celor aflaţi în prima linie în lupta cu pandemia de COVID-19.
"În acest an, în care românii au avut de suportat consecinţele pandemiei şi măsurile restrictive menite să diminueze efectele acesteia, când am fost nevoiţi, cu toţii, să renunţăm la o viaţă normală pentru a ne proteja sănătatea, foarte mulţi români curajoşi s-au aflat în prima linie, luptându-se cu virusul şi boala pentru viaţa şi sănătatea semenilor noştri. Efortul tuturor a fost şi este unul uriaş, privaţiunile şi modul în care ni s-a schimbat viaţa ne-au atins pe toţi, însă durerea chinuitoare provocată de moartea celor dragi nu poate fi alinată de nimic. Gândurile noastre se îndreaptă către eroii acestui an, personalul medical şi toţi cei care se sacrifică pentru a opri răspândirea virusului, dar şi către victimele acestui virus ucigaş şi familiile lor. Transmit, în numele statului român, toată aprecierea, respectul şi gratitudinea faţă de cei care îmbracă uniforma medicală şi militară. Îmi exprim întreaga recunoştinţă faţă de fiecare român care sprijină efortul cadrelor medicale şi al forţelor de ordine şi siguranţă publică. Şi, în numele tuturor românilor, vă mulţumesc pentru altruismul vostru şi pentru că, în ciuda riscurilor enorme la care vă expuneţi, vă părăsiţi zi de zi căminele pentru a merge în spitale să salvaţi vieţi", a spus Iohannis.
El a arătat că personalul medical a depus un efort colosal începând din martie.
"Ne vom aminti întotdeauna de tributul greu plătit de medici, de asistente şi de infirmiere, de asistenţi medicali şi de ambulanţieri. Îi vom cinsti mereu pe cei cărora noi toţi le datorăm viaţa celor apropiaţi", a afirmat Iohannis.
Totodată, el a felicitat societatea civilă, care "în toată această perioadă a fost un partener în lupta cu pandemia, printr-o mobilizare exemplară şi răspunsul prompt oferit în multe situaţii disperate".
"Fiecare epocă are momentul său culminant! Fiecare generaţie are eroii săi! Sunt convins că, în viitor, cei care astăzi sunt copii îşi vor aminti de acest efort naţional, aşa cum noi îi evocăm azi pe cei care au făcut Unirea sau au ieşit în stradă în decembrie 1989. Peste ani, vom putea fi mândri de modul în care românii au răspuns acestei provocări. Generaţiile viitoare îşi vor aminti de omenia voastră, de curajul demonstrat, de imensele voastre sacrificii. Şi ceea ce vă va face demni de respect nu va fi doar contribuţia nobilă adusă cauzei umanitare, ci şi valorile şi idealurile noastre comune şi faptul că suntem dispuşi să luptăm pentru ele, la fel cum au făcut-o străbunicii noştri acum mai bine de un secol", a mai spus Iohannis.