VIDEO Liban: În faţa impasului, Emmanuel Macron anunţă o ”schimbare de metodă”

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a afirmat, joi, că este necesar "să schimbe abordarea" în Liban, în continuare fără guvern şi scufundat într-o criză socio-economică fără precedent, acuzându-i indirect pe oficialii libanezi că au eşuat în îndeplinirea responsabilităţilor lor, notează AFP, preluat de AGERPRES.

"Timpul testului de responsabilitate se apropie de sfârşit şi, fără îndoială, este foarte clar că în următoarele săptămâni va trebui să schimbăm abordarea, metoda", a declarat fără alte detalii şeful statului francez care încearcă de mai multe luni, fără succes, să obţină formarea unui guvern în Liban şi implementarea reformelor.
"Nu putem lăsa poporul libanez în situaţia în care se află", a continuat preşedintele francez în cursul unei conferinţe de presă cu omologul său israelian, Reuven Riblin.
"Trebuie să facem totul pentru a evita prăbuşirea ţării şi, prin urmare, să accelerăm formarea unui guvern şi reformele necesare", a spus el, reiterând ataşamentul său "faţă de poporul libanez".
La aproape şapte luni după explozia care a devastat portul Beirut şi a distrus cartiere întregi ale capitalei, la 4 august, Libanul este încă scufundat în paralizie politică, în timp ce ţara se scufundă economic şi este zguduită de numeroase manifestaţii şi dezordine.
Guvernul a demisionat după explozie, dar gestionează în continuare problemele curente. Saad Hariri, numit prim-ministru la sfârşitul lui octombrie, încă nu a reuşit să-şi alcătuiască echipa, într-o ţară obişnuită cu negocieri politice interminabile.
Foto: (c)  Dalati Nohra/Handout via REUTERS

Preşedintele Emmanuel Macron a fost de două ori la Beirut după explozie şi şi-a exprimat în repetate rânduri nemulţumirea faţă de situaţia blocată, mai scrie AFP.
Sursa: www.agerpres.ro